Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Bistriţa-Năsăud a efectuat controale privind starea de salubrizarea localităților, a cursurilor de apă şi a căilor...
Arhiva
Angajații Primăriei Bistrița au declanșat o acțiune de protest, așa cum se întâmplă în majoritatea primăriilor din țară, nemulțumiți de proiectul Legii...
După ce un cititor a semnalat pericolul la care se expun şoferii care circulă pe strada Subcetate, unde s-a surpat asfaltul în jurul unei guri de canal, groapa...
În 23 mai a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru combaterea delictelor silvice, în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Gărzii...
Germania a reuşit în acest an să facă un pas radical în direcţia realizării unei armate europene, după ce a anunţat o integrare a forţelor armate cu Cehia şi...
Povestea OM (Orașul Mariei), o poveste despre oameni, sprijin și comunități. Știm că va fi o poveste funcțională, lungă și utilă, iar dacă ne veți fi alături...
Palmaresul elevilor bistrițeni la Olimpiadele Naționale s-a îmbogățit în ultima perioadă. 86 este numărul de premii (I, II, III, mențiuni și premii speciale)...
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Muzeul Grăniceresc Năsăud şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 Năsăud organizează etapa judeţeană a...
20 de familii din Bistriţa evacuate din blocul de pe Araţrilor în care s-a produs anul trecut o explozie, locuiesc de şapte luni la rude şi prieteni fiindcă...
Parcul Naţional Munţii Rodnei, cea mai întinsă arie protejată din Carpaţii Orientali, care se află în proporţie de 80% pe teritoriul judeţului nostru, oferă în...







