Preşedinta femeilor liberale, avocata Diana Morar, a stat departe de lumea dezlănţuită a politicii autohtone. Ea a făcut o călătorie de neuitat în sus-estul...
Arhiva
Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale a României, care va judeca sesizarea făcută împotriva hotărârii Parlamentului privind...
În şcolile din judeţ vor fi, în anul şcolar 2014-2015, un număr de 1037 de catedre vacante, a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud. Joi...
Şefii de instituţii deconcentrate numiţi în funcţii de conducere de PNL sunt la mâna noilor miniştri, anunţă liderul judeţean Stelian Dolha. După ieşirea...
Liderul judeţean al PNL, deputatul Stelian Dolha, a declarat, după votul de învestire a Guvernului Ponta III, că demisia lui Crin Antonescu din funcţia de...
Deputatul PSD Daniel Suciu a fost foarte atent, marţi, în Parlament la ce fac liberalii. Într-o postare pe Facebook, el scrie că senatorul Dorin Dobra a lipsit...
Oraşelul de provincie în care trăim are 59 de cetăţeni de onoare. E greu de spus dacă sunt mulţi sau puţini şi dacă au primit pe merit titlul. Cert este că...
ACTUALIZARE Preşedintele de onoare al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu (77 de ani), a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel...
Gabriela Szabo, noul ministru al Tineretului şi Sportului, a spus că ”lumea politică este o altă lume”. ”O să încerc să nu dezamăgesc şi să duc mandatul...
Brigada are un nou comandant. Primarul Ovidiu Creţu i-a oferit gen. Grecu placheta de cristal (FOTO)
Cel mai longeviv comandant al Brigăzii 81 Mecanizată, generalul Dan-Florin Grecu, a predat conducerea marii unităţi colonelului Ovidiu Uifăleanu, care...







