Actualitate

Polițiștii au confiscat articole pirotehnice, în urma unor controale

În această perioadă, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară controale în cadrul acțiunii ”Pirotehnic 2024/2025”.

Astfel, premergător sărbătorilor de iarnă, perioadă în care sunt mai intens utilizate articolele pirotehnice, la nivel județean au fost desfășurate verificări la societățile autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice.

În urma unui control efectuat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase la o societate comercială din Bistrița, au fost descoperite articole pirotehnice din categoria F1, deși societatea în cauză nu este autorizată în acest sens.

Astfel, a ridicată în vederea continuării cercetărilor cantitatea de aproximativ 20 kg articole pirotehnice din categoria F1.În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzută de Legea 126/1995.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.