Actualitate

Artizani din Irlanda de Nord, Spania, Turcia, dar şi din judeţ, vin la Târgul Medieval

Punctul culminant al proiectului „Sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale”, implementat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud îl reprezintă evenimentul „Scena vie a meşteşugurilor şi produselor tradiţionale” , care va avea loc în weekend cu ocazia Serbărilor Bistriţei Medievale.

Proiectul „Sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale – EU4Us” la final

În perioada 26 – 30 iunie va avea loc întâlnirea finală a partenerilor din cadrul proiectului „Sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale – EU4Us”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Grundtvig Parteneriate.

Proiectul care a debutat în urmă cu doi ani, este implementat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud – coordonator, în parteneriat cu Castlereagh Enterprises Irlanda de Nord, Marea Britanie, Lawton School – Spania şi Camera de Comerţ Tarsus – Turcia. Parteneri asociaţi la nivel local: Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Asociaţia Meşterilor Artizani de pe Valea Bârgăului, Grup de Acţiune Locală „RURALIS” pentru dezvoltare durabilă în microregiunea Bistriţa-Şieu-Someş, Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală.

Proiectul şi-a propus să contribuie la susţinerea dezvoltării regionale prin promovarea produselor şi meşteşugurilor tradiţionale şi prin încurajarea dialogului intercultural între grupurile vulnerabile, informează CCI BN.

Între rezultatele obţinute:

– Întâlniri de proiect organizate în fiecare ţară parteneră, ocazie cu care s-au desfăşurat evenimente internaţionale precum: Conferinţa internaţională „Meşteşuguri şi produse tradiţionale în context european” (România, ianuarie 2011), Conferinţa internaţională „Instrumente pentru promovarea şi protecţia produselor tradiţionale” şi evenimentul „Scena vizuală a meşteşugurilor şi produselor tradiţionale” – lansarea documentarului „EU4Us” şi realizarea de standuri cu produse meşteşugăreşti din fiecare ţară parteneră (Spania, martie 2012).

– Pagina web a proiectului care include catalogul on-line cu peste 100 de artizani din cele patru ţări

– DVD-ul „EU4Us” – o colecţie de filme documentare de scurtă durată care prezintă procesul de producţie a 8 produse meşteşugăreşti reprezentative pentru zonele în care sunt localizate organizaţiile implicate în proiect

– Diverse evenimente locale realizate în fiecare ţară parteneră: târguri, expoziţii, ateliere, seminarii de instruire etc.

– Întâlnirea finală include sesiuni de lucru, vizite de studiu, întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor publice locale şi partenerii asociaţi.

Punctul culminant îl reprezintă evenimentul „Scena vie a meşteşugurilor şi produselor tradiţionale” cu care vor debuta Serbările Bistriţei Medievale, ediţia a VI-a 2012. Artizani din Irlanda de Nord (Ciara Campbell – ceramică), Spania (Maria Jesus Rodriguez Buelga şi Maria Isabel Rodriguez Buelga – bijuterii şi accesorii hand made, Maria Jose Fernandez Gonzales – şaluri tradiţionale croşetate, Mercedes Elizalde Solis – pictură), Turcia (Seyhun Dogu – accesorii, pictură pe lemn), alături de meşteri populari din Bistriţa-Năsăud, care au participat activ în cadrul proiectului (Asociaţia meşterilor artizani Bistriţa-Năsăud – cusături şi broderie, ţesături, produse de piele, Virginia Linul – cusături şi broderie, clop cu păuni şi costume populare, Raveca şi Cristian Nicora – ţesături artizanale), vor expune şi vor produce produsele proprii, în cadrul standurilor amenajate pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, seara încheindu-se cu proiecţia DVD-ului documentar, la scena mică.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS