Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bistriţa-Năsăud recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar.
Astfel, aceştia vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea consumatorului.
După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală care necesită regim termic se introduc în frigider şi/sau se păstrează conform indicaţiilor de pe etichetă.
În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte:
– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse pentru vânzare alimentele de origine animală care necesită regim termic;
– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;
– etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii, termenul de valabilitate etc.
– comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj sau putina pentru brânzeturi.
Este recomandat ca produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: carnea, ouăle, cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc. să fie achiziţionate din spaţii amenajate, autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, aflate sub controlul personalului de specialitate.
De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, iar manipularea alimentelor neambalate se realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.
Având în vedere intensificarea comerţului on-line în această perioadă, cu alimente de toate tipurile, cum ar fi produse alimentare proaspete, refrigerate, congelate, preparate, uneori împreună cu produse nealimentare, recomandăm consumatorilor să urmărească cu atenţie sporită, atunci când cumpără produse alimentare prin comerţul on-line, cerinţele privind comanda, livrarea şi transportul, data expedierii alimentelor (în special pentru produsele alimentare uşor alterabile), precum şi respectarea condiţiilor de păstrare şi consum ale acestora menţionate pe etichetă.
Nerespectarea normelor de igienă sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producţia, prelucrarea, depozitarea şi comercializarea produselor alimentare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.000-10.000 lei, care, în cazul comercializării produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat sau a celor retrase de la consum, poate ajunge până la 50.000 lei.
Draga DSVSA !
tate bune si frumoase insa de ce s=a mai straduit Primaria sa instaleze casute pentru producatorii locali care isi vand produsele traditionale pe Pietonal ?
Va mai mirati ca se voteaza Calin Georgescu cand ne cereti sa ocolim comerciantul roman.
Faceti-va treaba cu celelalte institutii de stat, verificati certificatul de producator si certificatul sanitar al produselor vandute si adresa de provenienta, viza data de Primaria la care este arondat producatorul. Stiti voi foarte bine ce sa faceti, lasati comoditatea si anunturile din birou.
In rest vedeti-va de treaba cu alte indemnuri de a cumpara de la magazinele la fel de dubioase cu produse injectate de EURI. din care o buna parte sunt respinse de UE.
Exact ca și cei ce votează pe Zamolxe jr. ai vorbit. Nu are nimeni treabă cu producătorul local. El poate să se autorizeze și să folosească spații adecvate și autorizate.
Dacă nu poate singur are posibilitatea să se asocieze și astfel pot să împartă unele cheltuieli și costuri (de ex.: poate exista un singur vânzător la un grup de 5 asociați, un singur frigider în loc de 5, etc.).
Să mai spun ca dacă ar fi astfel de asociații, respectiv grupuri de asociații ar putea să susțină și să trimită în parlament/ministere persoane competente care să le susțină inițiativele și necesitățile prin propuneri/modificări de legi mai simple și mai utile?
S-a dovedit deja ca romanii nu se pot organiza singuri si nici o coalitie politica nu rezista in tara asta.S-au trimis guvernantilor in timpul grevei fermierilor o gramada de cereri dar ei s-au sters pe cur cu ele.
Asta este blestemul tarii stimate donQ
Partea bună a politicii și a asocierii e că nu sunt matematică sau fizică. Adică nu putem spune „S-A DOVEDIT”, „SIGUR E AȘA”. În politică și asocieri nu există axiome, leme și teoreme ci doar tendințe care se pot modifica oricând.
Din acest motiv oricând poate fi un nou început, se poate începe de la zero sau se pot modifica doar anumite lucruri care nu au fost bune.
Sunt destul de multe exemple despre firme și asocieri care s-au dezvoltat (cum, evident, sunt și cazuri inverse) în timp. Avem în magazinele mari (chiar și din străinătate) fructe și legume produse în țară, avem produse din carne sau dulciuri (unele fără Euri) românești și, DA, putem avea și mai multe!!! La Lidl găsim mere din Ghinda și brânză din Teaca, ca să dau un exemplu local!