Actualitate

Fată de 15 ani căutată de polițiști, găsită la Dorolea. Au fost depistați încă doi minori dispăruți

ACTUALIZARE Fata în vârstă de 15 ani plecată de la o casă de tip familial din Teaca a fost găsită în localitatea Dorolea, comuna Livezile, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”Mai multe echipe de polițiști, jandarmi și voluntari au efectuat căutări, atât în cursul nopții, cât și în această dimineață, în vederea găsirii adolescentei dispărute. Astăzi, în jurul orei 11.30, aceasta a fost găsită pe raza localității Dorolea, de către un echipaj de la Acțiuni Speciale, iar în urma discuțiilor purtate cu ea, se pare că nu a fost victima vreunei infracțiuni”, informează IPJ BN.

De asemenea, la data de 11 noiembrie, în urma căutărilor, polițiștii bistrițeni au depistat alți doi minori, plecați voluntar din Centrul de Protecție a Copilului Beclean, respectiv Casa de Tip Familial Teaca.

Este vorba despre o minoră în vârstă de 13 ani, dispărută din Beclean, care a fost depistată pe raza municipiului Bistrița și despre un adolescent în vârstă de 16 ani, dispărut din Teaca, care s-a prezentat la școala din Bistrița, unde învață. Cei doi au fost încredințați de polițiști îngrijitorilor, iar măsura căutării la nivel național, dispusă față de ei a fost revocată.

ȘTIREA INIȚIALĂ Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută o minoră în vârstă de 15 ani, care a plecat voluntar ieri, 11 noiembrie, din Casa de Tip Familial Teaca și nu s-a mai întors:

”Minora are 1,50 – 1,55 m înălţime, constituţie atletică, faţă ovală, păr șaten, drept de lungime medie, ochii căprui.

La data plecării era îmbrăcată cu pantaloni tip blug, de culoare albastră și un fâș de culoare albă, iar asupra ei avea un ghiozdan de culoare neagră.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre persoana dispărută, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS