Vicepreșdintele PSD Bistrița-Năsăud, deputatul Daniel Suciu, a spus că președintele Curții Constituționale, ”conjudețeanul” Augustin Zegrean, ar...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud se reunește în ședință ordinară miercuri 27 ianuarie, ora 12.00, pe ordinea de zi fiind următoarele puncte: 1...
Senatorul Ioan Deneș, vicepreședinte PSD Bistrița-Năsăud, a vorbit într-o conferință de presă despre solicitarea PNL ca Guvernul Cioloș să dea o...
Deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD și lider al Organizației Municipale PSD Bistrița, fost ministru al Apelor și Pădurilor, a declarat că în...
Consiliul de Administrație al societății Teraplast SA informează acționarii și potențialii investitori cu privire la decizia de a desemna societatea...
Biserica Ortodoxă ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică” și Florin Vlad organizează duminică, 24 ianuarie, un concert de Ziua Unirii. În concert:...
Începând cu data de 25 ianuarie, toți pacienții care se adresează cabinetului de Medicină internă din cadrul Ambulatoriului integrat (Policlinica)...
Ecologistul Marius Bălan a venit la prima ședință din 2016 a Consiliului Local Bistrița și și-a pus de gât o pancartă. ”Este mesajul meu pentru...
ACTUALIZARE Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a celor șase persoane învinuite de constituire a...
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a doi șefi de secții din cadrul Spitalului Județean...









Comentarii recente