Preşedintele CJ Radu Moldovan are ”foarte mari speranţe” că o parte din drumul Poarta Transilvaniei, de la Colibiţa spre zona unde se...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Senatorul PNL Dorin Dobra spune că ”doctorul în ştiinţe juridice Victor Ponta” ”trădează neseriozitate”, ”ascunde intenţii partinice...
Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a declarat că, dacă ar fi să se ia după contractele pentru vidanjarea foselor, la...
Prim-ministrul Victor Ponta vine din nou la Bistriţa săptămâna viitoare, pentru a participa la inaugurarea festivă a lucrărilor de reabilitare...
Lucrările de reconstrucţie a podului peste râul Bistriţa din comuna Bistriţa Bârgăului, în valoare de 1,4 milioane lei, au fost...
143 de persoane pot urma, în luna septembrie, un program de formare profesională, organizat de AJOFM Bistriţa-Năsăud. Printre meseriile cele mai...
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a mers să vadă cum arată pilonul semnului de intrare în judeţ, care va avea ca...
Carrefour şi-a extins reţeaua de magazine de proximitate în judeţul Bistriţa-Năsăud, cu trei unităţi Express şi una Contact, operate în franciză, a...
”Păcat că USL a ”târât” în administraţia locală tot felul de personaje. Îi asigur pe locuitorii Năsăudului că toate acţiunile mele vizează...
Persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism, ”la ocazie”, fără a avea autorizaţie de transport în...









Comentarii recente