Deputatul PSD Daniel Suciu i-a transmis ministrului Culturii, Daniel Barbu, să aibă în vedere finanţarea lucrărilor de consolidare şi...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a precizat că ”prin artificii judiciare din partea Staţiunii Pomicole” s-a reuşit blocarea restituirii...
Sâmbătă 9 noiembrie, va avea loc la Bistriţa, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, Concursul interjudeţean al cântecului...
Viceprimarul Ioan Peteleu a declarat că se poartă negocieri cu trei companii din Germania, Norvegia şi Finlanda, real interesate să vină în...
La Bistriţa a avut loc lansarea oficială a proiectului ”Imperiul Sănătăţii - Grădina Zânelor” , care face parte din Programul Sectorial...
În cadrul Festivalului studenţilor din Bistriţa - StudFest, duminică la Sinagogă a fost organizată Ziua Adrian Pintea. Actorii Dorel...
Organizatorii StudFest Bistriţa 2013 au dedicat întreaga zi de sâmbătă, Ziua Voluntariatului, amenajării ”Drumului Romanilor” din zona Pasului...
Bogdan Ivan (22 de ani), vicepreşedinte PSD Bistriţa-Năsăud şi preşedintele filialei judeţene TSD, a fost cooptat în noua...
Aşa cum a anunţat după promulgarea legii care permite eutanasierea maidanezilor, liderul PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha...
Echipa bistriţeană a pierdut prima partidă în această ediţie a Ligii a II-a, 0-1 în deplasare cu ultima clasată UTA, însă rămâne pe locul 1...









Comentarii recente