Polițiștii din Bistrița-Năsăud au făcut 11 percheziții într-un dosar de fals intelectual, uz de fals, inducerea în eroare a organelor judiciare...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
La Bistrița se desfășoară, până înainte de Paște, Curățenia de primăvară, obligatorie pentru autorităţile administrației locale, instituțiile...
Consiliul Local Bistrița este convocat în ședința ordinară de luna aceasta miercuri 26 martie, ora 15.00, în sala mare a Primăriei. Aleșii locali vor...
Ministerul Muncii implementează prin AJOFM programe de ucenicie, finanțate din fonduri europene, care se adresează tinerilor de până în 30 de ani și...
Colecta de Alimente, ediția de Paște, organizată și în Bistrița-Năsăud de Banca Regională pentru Alimente Cluj, va avea loc în perioada 4-6 aprilie...
Au fost aprobate noi priorități pentru proiectele finanțate de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții (CNI). Construirea...
Candidaturile depuse în vederea scrutinului din 4 mai pentru alegerea președintelui României au rămas definitive după încheierea perioadei de...
Trei echipaje de pompieri năsăudeni și SVSU au intervenit în localitatea Romuli pentru a stinge un incendiu izbucnit la o gospodărie. La locul...
Doi copii de 5 ani respectiv 7 ani, împreună cu mama acestora în vârstă de 30 de ani, au fost preluați de echipajele SMURD de la locuința lor de pe...
Echipa de fotbal Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, care a terminat pe primul loc sezonul regular în Seria 7 a Ligii 3, începe play-off-ul pe teren...









Comentarii recente