La Viena a avut loc tragerea la sorți a grupelor EHF Champions League la handbal feminin, competiție unde va lua parte în premieră și Gloria 2018...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Persoanele fizice pot achiziţiona, începând de joi, rovinieta şi de pe ghiseul.ro, unde plata se face doar cu cardul bancar, a anunțat ministrul...
Echipa de handbal feminin CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud se întărește în perspectiva noului sezon, în care va evolua și în EHF Champions League...
Proiectul construirii la Bistrița, în cartierul Subcetate, a două noi blocuri cu 72 de apartamente fiecare, prin Agenția Națională pentru Locuințe...
În urma probelor administrate într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea dispozitivelor speciale de...
De Ziua Drapelului Național, 26 iunie, în Piața Centrală din Bistrița, la statuia poetului Andrei Mureșanu, a avut loc o ceremonie militară și...
Lucrările pentru modernizarea DJ 162 între Sânmihaiu de Câmpie și Visuia au intrat în faza turnării primului strat de asfalt, concomitent cu cele la...
Echipa de robotică Bolts and Gears, împreună cu AtomicBots și în parteneriat cu Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” și Direcția Județeană pentru Sport...
Se pregăteşte procedura prin care pensionarii vor primi acasă, prin Poștă, plicurile cu deciziile de recalculare a pensiilor, care intră în vigoare...
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben valabil pentru județul Bistrița-Năsăud în perioada joi 27 iunie, ora 12.00 –...









Comentarii recente