(FOTO-VIDEO) ACTUALIZARE Preşedintele ales al PNL, Ludovic Orban, i-a rugat pe delegaţii Consiliului Naţional de Coordonare (CNC), întrunit duminică...
Autor - Timp Online
Timp Online prezintă informaţii din judeţul Bistriţa-Năsăud, acoperind domeniile de interes: social, politic, învăţământ, sănătate, cultură, economie, sport.
PSD şi ALDE au finalizat, duminică la prânz, textul moţiunii de cenzură, document care are puţin peste trei pagini şi care se intitulează ”România nu...
Agent șef principal de poliție Decebal Tinca are 45 de ani. Este poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud de 23 ani şi...
Deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD, a declarat că liderul partidului Liviu Dragnea a avut ”proasta inspiraţie” să îl nominalizeze pe Sorin...
Partidul Naţional Liberal și-a ales, sâmbătă, noul preşedinte în cadrul primului congres al formaţiunii după fuziunea cu PDL şi după trei ani în care...
Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, își lansează la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din...
Spitalul Orășenesc Beclean a primit încă un transport cu 33 de paturi, saltele și noptiere donate de o unitate medicală din Germania prin intermediul...
O precizare: am scris mulți ani editoriale de presă. Textul ce urmează, e și el (dacă nu ar exista implicarea mea ca tată!) aproape un editorial...
Kona, al patrulea SUV din gama Hyundai, are misiunea de a acapara o felie importantă din clasa dominată de rivali cu tradiţie că Nissan Juke sau...
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat că premierul se află în incapacitatea de a-și exercita prerogativele...









Comentarii recente