Social

Un autocar cu 25 de copii, implicat într-un accident la Joseni. Patru dintre ei au ajuns la spital

Un autocar în care se aflau 25 de copii a fost implicat într-un accident rutier pe DN 17, la Josenii Bârgăului. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, patru copii (trei băieți și o fetiță, toți de 11 ani) cu traumatisme minore, toracice și abdominale, au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru investigații suplimentare.

”Șoferul unui autoturism care circula spre Bistrița nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers spre stânga, pentru a intra pe un drum secundar, moment în care a fost acroșat de un autocar care circula regulamentar, în sens opus. În urma accidentului, 4 copii care se aflau în autocar au fost răniți ușor. Șoferul autoturismului, un bărbat de 50 de ani din Josenii Bârgăului, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul șoferului autocarului, un bărbat de 35 de ani din Botoșani, rezultatul a fost negativ. Continuă cercetările pentru vătămare corporală și conducere cu alcoolemie”, informează Inspectoratul de Poliție Județean.


Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS