Actualitate Recomandări

De ce nu avem drumuri de mare viteză şi autostrăzi. Cine consumă banii de la buget

România ar putea construi în fiecare an peste 900 de km de autostrăzi dacă ar renunţa la zecile de mii de angajaţi din actualul Minister al Transporturilor şi ar înfiinţa o structură nouă care să nu preia niciun salariat , crede deputatul UDMR Benedek Zacharie, membru în Comisia de infrastructură-transport şi preşedintele subcomisiei care se ocupă de transportul rutier, ferovioar, naval şi aerian.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, dacă există vreo şansă să se construiască un drum rapid în Transilvania, el a răspuns: „Va trebui să existe un pachet de măsuri, părerea mea”.

„În 2017, sub Ministerul Transporturilor, deci tot ce înseamnă companii, instituţii şi aşa mai departe, au fost 78.000 de angajaţi. Cheltuielile cu aceşti angajaţi au fost de 35 de miliarde de lei. Nu am zis cheltuieli salariale, ci cheltuieli cu tot ce înseamnă salarii, că unul s-a pensionat şi i-am dat o primă, altul a fost dat afară şi i-am dat 10 salarii, bilete gratuite la CFR, etc. Dacă facem un calcul, eu l-am făcut, constatăm că pe statul român îl costă un angajat din sistem undeva la 8000 de euro lunar. Cu aceşti bani, cu 35 de miliarde de lei, la valoarea de 8 milioane de euro kilometrul, un preţ maximal, se pot face anual undeva la 934 de km de autostradă. Eu, dacă aş avea această putere, aş rupe Ministerul Transporturilor, aş înfiinţa un alt minister, nu ca să fie un ministru în plus. La ora actuală, ne costă mult mai mult lipsa autostrăzilor şi a căii ferate, indiferent cât plătim pe km pentru una sau alta, şi aş înfiinţa un minister al infrastructurii, dar care să nu ia oameni de la actualul minister al Transporturilor, ci acest minister să fie, încet, încet, restructurat. Sunt peste 300 de directori în Ministerul Transporturilor de care nu te poţi atinge din cauza sindicatelor. Nu răspund la telefon. Eu încă nu am văzut pe niciunul să fie tras la răspundere. Trebuie renunţat la o mare parte din structurile acestui minister al Transporturilor. Se discută prin birouri că au schimbat 15 miniştri. Sunt mulţi care, datorită contractelor colective de muncă, datorită sindicatelor, nu pot fi schimbaţi”, a spus el.

În opinia lui, autostrăzile ar trebui construite prin parteneriat public-privat care să pornească în realitate: „Există un astfel de proiect, dar care aduce atâtea îngrădiri încât nu se mai poate numi aşa. Deci trebuie să existe o lege foarte clară din acest punct de vedere. Legea achiziţiilor publice permite prea multe contestaţii, mai este şi o lipsă acută de oameni în Ministerul Transporturilor care să fie specialişti în contractele FIDIC, contracte europene care coordonează mari investiţii. Firmele care fac lucrările au avocaţi în FIDIC. Noi, dacă avem o problemă, şi vă dau exemplul tronsonului 3 Sibiu – Sebeş, unde după trei luni s-a surpat terenul şi s-a deviat circulaţia. În opt luni au fost 10 accidente mortale până s-a refăcut structura. Firma italiană nu a terminat lucrarea nici până acum. A dat în judecată statul român, Ministerul Transporturilor, la Curtea Europeană de la Paris, că FIDIC acolo se discută, lucrare neterminată decât 88%, au fost plătiţi cu 90% din valoarea totală, iar la ora actuală, după informaţiile mele, statul român trebuie să le plătească daune de peste 80 de milioane de euro, penalităţi şi daune”.

8 comentarii

  • Daca ar renunta la zecile de mii de pensii speciale care se vor da cu dedicatie si viceprimarilor si primarilor din toate primariile din tara. Se pregateste sa un astfel de cadou. Daca se renunta si la pensiile speciale ale HALESILOR din Parlament si la multe alte cheltuieli inutile cum ar fi institutii pcare paraziteaza statul dar si il ajuta dand tot felul de solutii in contradictoriu, iau banii fara sa faca nimic. Se stie bine care sunt acestea , de MEDIU dau numai un exemplu, si care ar putea fi comasate intr-o singura entitate. POLITIA de MEDIU care sa cuprinda si protectia animalelor terestre si din ape si Marea Neagra.

  • Trasnivar bunu d-zeu de lichele a societății românești , voi ar trebui să fiți impuscati toți, misei fără de cusur…..

  • Probabil ca putem sa construim autostrăzi ??? Cu cine ? Și cu ce ? Părerea mea ie ca sa aducem firme de construcții specializate pe acest segment din China care la ora actuala ie ne.1in autostrăzi, cai ferate și hidrocentrale , cu Tel Drum al lui Dragnea rămânem cu 30 ani înapoi .

    • Dacă firmele chinezești vor avea doar 3 angajați în România și vor lucra numai cu subcontractori și cu utilaje închiriate vom avea aceleași rezultate de până acum. mai bine luăm exemplu de la bulgari, care construiesc autostrăzi mult mai repede și de două ori mai ieftin decât se construiesc în România.

  • Corect pusa problema, dar tare ma tem, idiferent cum restructuram sistemul, daca lucram cu romani tot de nerealizari si de coruptie vom auzii. Numarul mare de angajati, total lipsiti de pregatire, ii intalnim in tot locul unde e vorba de sistemul bugetar. Am vazut mariri de salarii, unele chiar de 300%, dar nu am vazut o restructurare de personal, indiferent ca e vorba de Ministere, Agentii Nationale, Primarii, Consilii Judetene, Companii Nationale, etc. In aceste conditii Statul va intra in incapacitate de plata. Aici nu e vorba de o firma sau doua, e vorba de falimentul Statului prost gestionat. Eu ma rog sa nu am dreptate, dar nu vad un viitor roz, in aceste conditii.

  • Acolo e statul paralel, statul birocratic. Plățile compensatorii pot fi limitate sau mult reduse prin lege, prin impunerea unor condiții. Ele au apărut pentru protecția socială a angajaților care sunt disponibilizați. Un angajat cu salariul de mii de euro are un nivel de bunăstare care nu necesită plăți compensatorii. La privat, dacă nu îndeplinești sarcinile de serviciu ești dat afară. Dacă s-ar pune angajații din ministere să răspundă pentru activitatea lor, s-ar rezolva problemele. Câți șefi din CNAIR au fost sancționați pentru că nu și-au îndeplinit atribuțiile? Când trebuie să urmărească activitatea pe un șantier și ei nici nu merg pe acolo, au semnalate sute de neconformități și nu iau nici o măsură, să fie concediați DISCIPLINAR. Asta nu implică plăți compensatorii. În codul muncii sunt și prevederi pentru recuperarea prejudiciului produs angajatorului. Pe lotul 3 Sibiu – Orăștie au fost semnalate sute de neconformități de firma de consultanță plătită pentru acest lucru, iar singurul efect a fost anulatea contractului cu firma de consultanță. Cine a decis acest lucru (din fostul CNADNR) a pățit ceva? Cine greșește să răspundă cu postul, disciplinar (și material dacă e cazul) și într-un an s-ar face curățenie, unii dintre cei care nu au ce căuta în sistem ar fi dați afară, iar alții ar pleca singuri de frica răspunderii materiale.

    • Băi m-ati termijat cu statul adta paralel! Doar de prostia asta fara margini aud peste tot! Se iese la miting este vina statului paralel! Singurul stat paralel este format din conducătorii acestei țări, politicieni indiferent din ce partid fac parte si noi cetatenii de rand!

    • Administrația publică de la toate nivelele și companiile de stat s-au umplut de tot felul de pile, cunoștințe, relații, de tot felul de persoane care nu știu sau nu vor să-și facă treaba pentru care sunt plătite, care așteaptă diverse „motivări” ca să-și facă munca pentru care sunt plătiți sau care se folosesc de funcția lor pentru anumite interese personale. Acesta este „statul paralel”. Nu cred că este un partid care să fie împotriva construirii de autostrăzi, dar toate evită să taie nodul gordian și să distrugă această încrengătură de relații. Totuși, ceva se poate face: simplificarea legislației privind contractele și achizițiile publice, transparența licitațiilor (să fie publicate pe internet cerințele, sistemul de punctare a ofertelor și procedura de selecție), precum și soluționarea contestațiilor în regim de urgență, achiziționarea terenurilor și degrevarea acestora de sarcini, precum și mutarea utilităților imediat după stabilirea traseului,astfel încât constructorul să poată lucra imediat după primirea ordinului de începere, urmărirea constructorului în permanență pentru a verifica respectarea proiectului și a calității lucrărilor, cu sancțiuni drastice în caz contrar. Ar fi utilă revizuirea studiilor de fezabilitate pentru actualizarea sau înlocuirea celor care nu mai corespund, deoarece multe s-au făcut din birou, fără studiile pe teren necesare. Aici se poate manifesta voința politică.
      Cât despre constructori: avem, dar prea multe loturi sunt subcontractate chiar de mai multe ori, din acest motiv de multe ori ajung prea puțini bani la cei care realizează efectiv lucrările și de aceea muncitorii sunt prea slab plătiți.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.