Actualitate

Avem peste 6.000 de beneficiari ai unor legi speciale. Ce pensionar ia cei mai mulți bani lunar

În județul Bistrița-Năsăud sunt 6.286 de beneficiari de indemnizații prevăzute de legi speciale și alte prestații, reprezentând 10% din totalul pensionarilor din județ.

Potrivit unui raport al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, prezentat miercuri de directorul Sanda Vișan, sunt 234 de veterani de război, 23 de revoluționari, 1.877 de persecutați politic (Decretul 118/1990), 769 de persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1.940 până la 6 martie 1945 conform Legii 189/2000 , 334 de persoane care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 (Legea 309/2002), 124 de scriitori membri ai unor organizații profesionale, gen Uniunea Scriitorilor din România (Legea 8/2006), doi invalizi de război (Legea 49/1999) și 2.323 de soți supraviețuitori (Legea 578/2004)

Întrebată care este cea mai mare pensie, Sanda Vișan a răspuns că este vorba despre o indemnizație primită de un fost magistrat, în jur de 20.000 de lei lunar.

Potrivit sursei citate, din 2016 și până în prezent, numărul de pensionari a scăzut de la un an la altul, ajungându-se la sfârșitul anului trecut la 63.180.

Categoria pensionarilor din sectorul de stat are o evoluție ascendentă, mai ales în ceea ce privește pensionarii pentru limită de vârstă. Se menține constantă scăderea numărului de pensionari de invaliditate, în medie cu 7%/an, a spus Sanda Vișan în ședința Colegiului prefectural.

În cursul anului 2021 s-au primit 3.748 cereri de stabilire de drepturi noi de pensie conform Legii nr. 263/2010, toate acestea fiind soluționate prin emiterea deciziilor.

Timpul mediu de soluționare (data emiterii – data cererii) a fost de 17 de zile, redus față de timpul mediu de soluționare anterior de 26 de zile. Și tot atunci au fost înregistrate 2.957 cereri de recalculare a drepturilor de pensie, soluționate în termen legal prin emiterea unor decizii.

Cererile de recalculare au avut ca obiect modificarea drepturilor de pensie prin: adăugări de stagiu, adăugări de sporuri, grupe de muncă, schimbare nume, numire/schimbare/renunțare mandatar, schimbări de grad de invaliditate, suspendare/încetare sau reluare plată, suspendare/opțiune pentru pensie M.A.I. sau M.Ap.N., numire/schimbare tutore, modificare număr urmași, debite.

Etichete

5 comentarii

  • Polițiștii nu ai pensii speciale… Nici cadrele mapn… Pensiile speciale le iau magistrații și înalții funcționari publici! Asta pe viitor ca să știți

  • Ce, credeti ca viata lor e mai importanta decat a unui mort din ucraina?
    Cand mergeti si cumparati ceva sa va ganditi ca platiti tva pentru un mort din asta….special. (ca din sistemul de pensie sigur nu ajung banii su pentru pdnsii speciale)

  • Dacă la acești „speciali” mai adăugăm și pe cei cu pensii de serviciu, care sunt tot după reguli speciale, oare câte mii se mai adaugă? Multe…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.