„Ţuică de Bistriţa cu mărgele”. Aşa se numeşte băutura cu care se mândreşte Ioan Angelini, producător din Salva, singurul dintre cei 8000 de proprietari de cazane de fiert ţuică din judeţ care are toate actele în regulă şi o poate vinde în ţară şi străinătate. Frumos îmbuteliată, băutura tradiţională e căutată de cei care vor să cumpere un cadou pe care să îl ducă peste hotare, dar şi de turiştii care trec prin Bistriţa.
Prezent la una dintre ediţiile târgului organizat la Biserica Evanghelică, Ioan Angelini a reuşit să vândă multe sticle cu ţuică, în special turiştilor din străinătate, românilor care muncesc în afara graniţelor şi vor să ducă un cadou inspirat la întoarcere, dar şi unor tulceni, veniţi la Bistriţa în vizită la rude.
„Într-adevăr, avem succes mai ales printre turişti. Au venit mulţi chiar şi din Germania, vindem mai puţină pentru localnici care mai fac şi ei. Străinii au luat şi ţuică de prune, şi de pere. I-am dat acest nume, „cu mărgele”, pentru că, până la 60 de grade, ţuica face mărgele. Ce trece peste 60 de grade face o mărgică mai mare. Ţuica noastră de Bistriţa este specială pentru că e făcută din prune aromate, prunele bistriţene. Nu se găsesc altundeva în ţară. Zona noastră e bine plasată geografic şi pe Valea Someşului, pe Valea Bârgăului se fac aceste prune renumite. Din păcate, însă anul acesta am avut o recoltă mult mai slabă ca anul trecut, însă am concesionat 80 de hectare de livezi şi am cules destul de multe ca să putem acoperi necesarul pentru anul viitor. Eu produc anual cam 10 hectolitri de ţuică şi o vând în localuri din Bucureşti, Valea Prahovei, Sibiu, Timişoara, Constanţa, am şi cereri din străinătate, dar nu le pot onora deocamdată până nu voi putea produce la o capacitate mai mare”, a spus Ioan Angelini.
Producătorul din Salva vinde litrul de ţuică la preţul de 60 de lei, însă are şi o explicaţie: „Avem accize foarte ridicate. Aici este o greşeală a guvernanţilor. Nu putem compara produsele tradiţionale cu cele cele alcoolice făcute din cereale. Noi, din 1000 de kg de borhot, noi scoatem între 8 şi 9%, iar cei care produc alcool din cereale – din grâu şi porumb – scot între 40 şi 50%. Noi plătim aceeaşi acciză ca şi ei. Este o abordare greşită. Dina cest motiv nu se pot autoriza producătorii din judeţ. Altfel se face foarte multă şuică, însă din cele 8000 de cazane din judeţ, doar eu am autorizaţie”.
Despre cum au ajuns mărgelele la gâtul sticlelor de şuică sau, mai precis, povestea de viaţă a lui Ioan Angelini, relatată chiar de el, Timp Online a scris-o AICI.
Țuica este o băutură alcoolică tradițională românească obținută prin fermentarea și distilarea prunelor. Ea reprezintă un simbol al ardelenilor și a fost atestată documentar în Bistrița, la 1386, într-un act maghiar de percepție fiscală sub numele de „cujka”. În anul 2013, în România se produceau anual 130 de milioane de litri de țuică, potrivit Wikipedia.
Conform prevederilor noului Cod Fiscal, de la 1 ianuarie 2004, toți cei care produceau țuică sau rachiu pentru comercializare, dar și îmbuteliatorii erau obligați să se transforme în atrepozite fiscale.
În anul 2007, legea prevedea că persoanele care produc țuică sau rachiu de fructe în limita a 50 de litri pe an cu concentrația alcoolică de 100% în volum au obligația să le înregistreze la administrațiile finanțelor publice locale. Cele care realizează astfel de produse pentru consumul propriu au obligația de a înscrie în declarație și cantitățile estimate a fi obținute la nivelul unui an.
Din februarie 2009, legea le dă dreptul producătorilor să fiarbă 250 litri fără să plătească nicio acciză. De la 1 septembrie 2013, acciza pe țuica și rachiurile obținute în gospodărie, pentru consum propriu, a crescut de la 375 la 500 de euro pe hectolitrul de alcool pur.
Adaugă comentariu