Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare valabilă în perioada joi 2 ianuarie, ora 10.00 – sâmbătă 4 ianuarie, ora 10.00.
Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, ninsori și strat de zăpadă la munte, izolat polei.
Vor fi precipitații, din noaptea de joi spre vineri (2/3 ianuarie) și până vineri seară, în vestul, nordul și centrul țării, apoi în regiunile sudice. În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor predomina ploile, în Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei precipitațiile vor fi mixte, iar la munte vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă (în general de 10…20 cm). Izolat vor fi depuneri de polei. Se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat de peste 20 l/mp.
Conform prognozei până în 12 ianuarie, în Transilvania temperaturile vor scădea în perioada 3-6 ianuarie, astfel că media acestora va fi de 1…2 grade. Apoi se va înregistra o încălzire ușoară (până spre 4 grade, în ziua de 7 ianuarie), după care valorile diurne vor scădea și vor fi de -1…0 grade (perioada 9-12 ianuarie). Temperaturile nocturne vor avea o valoare mediată de -1 grad în intervalul 3-4 ianuarie, apoi vor avea variații de la o zi la alta. În ultimele zile din săptămâna viitoare acestea vor scădea și se vor situa, mediat, în jurul a -8 grade (11-12 ianuarie). Probabilitatea de precipitații va fi în creștere, posibil însemnate cantitativ în perioada 3-8 ianuarie.
Adaugă comentariu