Actualitate

Avertizare meteo prelungită. Cod galben de inundații în Bistrița-Năsăud

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenționare, valabilă în perioada vineri 16 mai, ora 10.00 – duminică 18 mai, ora 20.00.

Fenomenele vizate: precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini mari, răcire accentuată, intensificări ale vântului.

Vor fi averse, vineri în sudul, centrul și estul teritoriului, precum și la munte, apoi cu precădere în jumătatea nordică a țării. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.

În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1.500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie 10…15 cm).

Vremea se va răci din nou, iar vineri și sâmbătă valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 și 20 de grade și minime între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, îndeosebi sâmbătă și duminică. Vor fi viteze în general de 40…60 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 70…80 km/h.

Hidrologii au emis cod galben pe Someșul Mare – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, în perioada vineri 16 mai, ora 15.00 – sâmbătă 17 mai, ora 12.00.

Fenomene vizate: scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.