Social

Avertizare meteo: vreme rece şi ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de răcire accentuată şi precipitaţii, mixte în zona montană, valabilă de marţi 15 aprilie, de la ora 03.00, până joi 17 aprilie, la ora 15.00. Valorile termice vor scădea accentuat, vremea va deveni rece pentru această perioadă şi va ploua pe arii extinse. Prognoza meteo până în 27 aprilie.

În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp în 24 de ore.

Valorile termice vor scădea accentuat, iar în regiunile extracarpatice vremea va deveni rece pentru această perioadă, informează ANM.

Săptămâna aceasta, cea mai răcoroasă zi va fi 15 aprilie, când media temperaturilor maxime nu va depăşi 11 grade.

Conform prognozei pentru intervalul 14-27 aprilie, în Transilvania vremea se va răci accentuat în primele zile, când mediile valorilor termice diurne se vor încadra între 8 şi 11 grade, apoi va reveni la normalul termic al perioadei. Pe parcursul celor două săptămâni, media temperaturilor minime se va menţine uşor pozitivă, între 1 şi 4 grade, iar diferenţele de la o noapte la alta sunt nesemnificative. Va ploua pe arii relativ extinse în cea mai mare parte a intervalului, iar în 16 aprilie ploile vor fi moderate cantitativ şi în depresiuni sunt posibile precipitaţii mixte. Cantităţi mai mari de apă sunt aşteptate şi în zilele de 18 şi 22 aprilie. Precipitaţii ar putea apărea şi în zilele de Paşti.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS