Social

Ro-Alert, a doua zi la rând: Urs în apropierea gospodăriilor din Budacu de Sus

ISU Bistrița-Năsăud a trimis nouă o avertizare prin sistemul Ro-Alert cu privire la faptul că un urs a fost observat pe raza localității Budacu de Sus, comuna Dumitrița, în apropierea gospodăriilor.

Locuitorilor din zonă li s-a recomandat și ieri, prin SMS-ul Ro-Alert, să ia măsuri de autoprotecție.

Prezența urșilor în apropierea locuințelor a fost semnalată foarte des în ultima perioadă în diferite zone ale județului.

Conform evaluării efectivelor de urs brun, în Bistrița-Năsăud sunt 797 de exemplare, cu 32 mai mulți ca anul trecut.

În vara aceasta, Guvernul a emis o ordonanță de urgență ce prevede intervenţia graduală în cazul urșilor care apar în intravilan. OUG permite ca urșii agresivi să poată fi alungați prin diferite mijloace, tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi de o echipă formată din autoritate locală, jandarmi şi vânători, în 24 de ore, în funcţie de gravitatea situaţiei. 

Foto cu caracter ilustrativ

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.