Actualitate

Ce avioane ar putea ateriza la Bistriţa dacă pista aerodromului ar fi asfaltată

Omul de afaceri Tănase Dumitru, administratorul Aerodromului Unirea unde, la sfârşit de săptămână a aterizat şi preşedintele PSD Liviu Dragnea, spune că asfaltarea pistei aerodromului din Wonderland ar permite chiar şi avioanelor mai mari să aterizeze la Bistriţa. Într-o conferinţă de presă, liderul partidului de guvernământ le-a sugerat autorităţilor locale şi judeţene să investească în aerodrom.

„Aceasta este o dorinţă mai veche a autorităţilor judeţene să facem o pistă asfaltată. E posibil, desigur. Până la urmă nu e vorba decât de 1,5 kilometri de drum. În condiţiile în care acum aerodromul e certificat, dacă am avea şi o pistă asfaltată, ar putea business jet-uri”, a precizat Tănase Dumitru.

Mai precis, este vorba de aeronave cu o capacitate între 4 şi 18 locuri care zboară pe distanţe medii şi mari. Cu o viteză medie de croazieră de 772 km/oră, precum și o distanță medie de zbor non-stop de la 2.400 km la 3.500 km, un jet poate călători mai mult și mai repede decât avioanele propulsate cu elice în timp ce operează în și din aeroporturi ce nu sunt accesibile marilor companii aeriene. În jet-urile mici, facilități includ adesea cabine pentru călători (în care nu poți stă în picioare) și o toaletă semi-privată, în timp ce jet-urile mijlocii au adesea în interiorul încăpător toaletă și compartimente externe de bagaje.

În ce priveşte certificarea internaţională a Aerodromului Bistriţa, Tănase Dumitru a explicat că a început demersurile către instituţiile statului să rezolve problema vămuirii până când România va intra în Spaţiul Schengen.

„Sunt în Ungaria, în Polonia, în Cehia aerodromuri care au vamă la cerere, contra cost. Eu m-am dus în Ungaria şi în planul de zbor le-am specificat că îmi trebuie vamă. Mi-au adus vama acolo, am plătit 40 de euro, dar nu a trebuit să merg la Budapeste să fac vama şi apoi să vin înapoi. Este posibil. Problema e că Bistriţa nu are poliţie de frontieră, dar nu cred că e mare lucru pentru minister să delege doi oameni, să-i instruiască pentru asta. Acum, de exemplu, avem solicitări din partea piloţilor să vină din afară. De exemplu din Germania. De acolo şi până la Bistriţa ar face trei ore. De fapt, face şapte ore fiindcă stă patru ore pe un aeroport pe care trebuie să facă vama. Şi aeroportul are regulile lui, te bagă prin filtru. Fiecare zice atunci că nu mai vine la Bistriţa, ci la Satu Mare, de exemplu. Punctul acesta vamal e vfoarte important, dar e în fază incipientă”, a spus el.

Referitor la asfaltarea pistei, administratorul Aerodromului Bistriţa a menționat că şi-ar dori ca acest proiect să fie concretizat, mai ales că a mai discutat despre el şi cu fostul premier Victor Ponta.

30 comentarii

  • Nu am găsit o pagină oficială a Aerodromului Bistrița cu datele tehnice, date de trafic, destinatii, accesibilitate la aeroport etc.
    Nici pe Wikipedia nu am găsit nimic.
    Vă rog să rezolvati repede aceste doua puncte de marketing foarte importante. Daca nu esti in spațiul virtual, nu exişti.

    In calitate de pasionat de aviatie şi planespotting, vă doresc mult succes!

  • Primaria Bistrita a dat in concesiune pe 50 de ani zeci de hectare domnului Tanase pentru distractia proprie impartasita de politicienii locali. Primaria Bistrita a platit lucrari de milioane pentru realizarea drumului spre baza de agrement a domnului Tanase. Primaria Bistrita a justificat initial cheltuirea banilor cu un heliport care nu a folosit cu nimic publicului, niciun helicopter neaterizând acolo pentru vreun scop de interes public. Primaria Bistrita se pregateste sa mai investeasca inca 8 milioane de euro pentru realizarea drumului si utilitatilor spre baza de agrement a domnului Tanase. Sigur ca la cati bani a bagat bugetul local in distractia domnului Tanase si a prietenilor politicieni, asfaltarea a inca 1,5 km de drum nu mai e mult. Doar ca e inca o mica minciuna nevinovata. Ca sa avioanele mari pe care le doreste domnul Tanase si domnul Dragnea nu poti sa pui asfalt peste iarba. Deci asfaltarea prezentata atata de nevinovat fraierilor presupune lejer inca cel putin 3-4 milioane de Euro. De ce nu? Sa mai investim din bani publici intr-o afacere privata si pe un teren concesionat pe toata durata existentei noastre unui privat. Dupa aceea tot bugetul de stat si local vor trebui sa infiinteze punctul vamal si sa plateasca cativa oameni care sa taie frunza la caini 360 de zile pe an pentru a fi pregatiti pentru momentul când domnul Dragnea sau vreun alt prieten al domnului Tanase isi propune sa vina din vacanta in strainatate direct la Bistrita. Dar, daca exista vointa politica de ce nu. Pentru cei care se plimba prin tara cu helicopterul si cu avionul viata e frumoasa. Restul fraierilor sa mai astepte.
    Sa se faca un terminal care sa uneasca aeroportul Cluj cu calea ferata si sa ajungem din gara Bistrita pe aeroportul Cluj intr-o ora nu se putea gandi domnul Dragnea. Ca de la Tanase la ce sa te astepti. De business jet-uri avem, mare nevoie la Bistrita. Si de vama in curtea lui Tanase.

    • Ai dreptate,nu stiu de ce aia mari si tari de la Dna nu sesizeaza nimic?pe cine prostesc astia?ei nu stiu cum sa se joace de-a aviatorii…asta i marea problema a orasului,nu lipsa apei,canalizarii si drumurilor in oras.

  • Putini stiu ca in perioada interbelica, in apropiere de Bistrita se afla un Aerodrom numit Sass Budak, situat la sud-vest de padurea “Burniceanca”, actuala “Padurea Orheiului” la 3 km de Budus si 1,7 km de Orheiul Bistritei, care a fost folosit chiar si în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de piloți naziști. Acest aerodrom a mai fost folosit o vreme de avioanele utilitare in perioada comunista, ulterior fiind inclus in aria protejata a rezervatiei “Laleaua Pestriță”. De asemenea se stie ca dupa razboi, pana prin anii ’50 la Livezile (Iad) a existat un aerodrom utilitar, care a fost desfiinţat in 1956, prin Hotărâre de Guvern.
    In sfarsit, aerodromul de la Unirea, situat la poalele dealului Cocoşu, este cea de-a treia locatie a unui aeroport bistritean, avand o pista de iarba cu lungimea de 800 de metri lungime, care suportă un tonaj de 5,7 tone. Recent, Aerodromul Bistriţa a fost certificat internaţional , ceea ce permite aterizarea chiar şi a unor avioane cu 12 locuri. Evident, modernizarea pistei ar putea spori gradul de utilizare al acestui aerodrom.
    Vezi: http://www.timponline.ro/aerodromul-bistrita-certificat-international/

  • Un om care aduce angajați din Singapore… prezintă încredere? Un om care face toate afacerile cu primăria in interes personal… mai nou și cu CJ… Greva de la Leoni e întâmplătoare???? Știți ca ginerele lui a fost manager de resurse umane la Leoni???

    • dupa cum te semnezi si esti! Adica un fix pix care da din gura fara sa se informeze! Ginerele este un foarte bun manager pe resusurse umane si nu a ajuns pe pile cum insinuezi ci promovat pe rezultatele muncii lui! Apropo greva de la Leoni a fost la trei luni de la plecarea lui Teo Pacurar din Leoni asa ca nu este vinovat nici el nici Dumitru Tanase care nu are nici un fel de afaceri cu Leoni. Si apropo ca sa vezi ce prost informat esti nu vrea sa aduca muncitori din Singapore ci din Sri Lanka si este nevoit sa aduca muncitori din afara pentru ca in Bistrita nu se prea inghesuie nimeni sa munceasca ca este greu sa te trezesti la 6.00 dimineata ca sa ajungi la 7.00 la munca in conditiile in care la Eurocompozite se plateste la ora iar orele suplimentare se platesc nu ca in alte parti unde nu conteaza cat muncesti iti dau salarul fix. Cat despre toate afacerile cu primaria crede-ma ca daca ar fi facut afaceri doar cu primaria Eurocompozite era demult inchisa mai ales la cat de profitabile au fost acele afaceri. Pentru 7 struti, 10 oua si 10 mere decorative nici nu s-a imbogatit nici nu si-a cumparat avion asa cum un alt credul! Cand vad astfel de comentarii imi pare rau ca prostia nu doare ca cel putin te-am recunoaste dupa schiopatat sau dupa vaitat!

  • Bani publici investiți pentru ca o mână de bogătași să-și cruțe curul și să nu stea cu dumnealui în mașină o oră jumătate? Mi se pare realizabil, firesc și chiar obligatoriu, în orașul în care veverița e condamnată la carceră, pârtia de schi inoperantă, podurile duc spre nicăierea. Bistriță bolundă, n-ai de gând să te oprești din a mă uimi?

  • Prin contractul de concesiune dl. Tanase, concesionarul se angaja sa faca aceste investitii: aerodrom, omologare etc. In termen de …., cu banii lui, cu bani de la banca, cu banii altor investitori. Cand colo, ce sa vezi, periodic dl. Tanase apare in presa ca sa ne „vanda” reteta capitalismului cu bani de la buget. A vorbit el, ba cu Ponta, ba cu Dragnea care ne-au recomandat sa platim din taxele si impozitele noastre obligatiile pe care si le-a asumat prin contract si alte fantezii. Nu, dommnule Tanase, nu va suntem datori! Dimpotriva dvs ne sunteti dator in baza contractului prin care ati primit din partea publicului dreptul de folosinta asupra zecilor de hectare de teren public de la Unirea. Si noua, publicului nu ne-ati facut nicio favoare. Ca ati carat cu avionul dvs diversi politicieni, nu se pune. Decat la trafic de influenta.

  • Tot ca o favoare ne-a fost prezentata si implicarea dl. Tanase in operarea partiei de schi. Rezultatul: nimeni nu s-a dat cu telescaunul cat a fost iarna de lunga, dl Tanase a tras doua zile din Martie cu tunul de zapada inspre Unirea si a incasat pentru asta 300000 de lei. Nu vreti acum sa plimbati putin veverita?

  • Hai să asfaltăm aeroclubul ( afacere privată, parcă ) și să lăsăm drumurile orașului în paragină , că deh , cumetria e brățară de aur. Ce om de afaceri este acest Tase dacă nu poate ,,lansa” un pârț fără Crețu și restul baștanilor care diriguie visteria locală?

  • Ca si un pasionat de aviatie care si profeseaza de 35 ani in domeniu si cititor atent pot se va spun ca gresiti totusi sau exagerati in multe privinte, voi comentatori cu rea vointa.
    Domnul Tanase este un om extrem de generos, amabil si deschis la orice abordare. Asa-l cunosc eu.
    Am avut (vindut in 2011) si eu un teren in zona si chiar am inaugurat un teren de zbor pentru aeromodele in 2010 inainte de dnl Tanase. Dupa evenimentul dnl Tanase ne a invitat pe urma sa folosim gratuit fara nicio obligatie terenul lui amenajat cea ce facem (aeromodelisti) si astazi. NU este vorba de bogatasi ci de pasiune pentru aviatie pentru care unii cheltuie foarte multi bani, si chiar mai mult de cit ar fi bine pentru contul sau casatoria lor insusi 😉
    Adevarat este si ca I am spus mereu sa se abtine sa vorbeasca prea mult cu presa, ca pe urma iar se trezesc comentatori de genul care-l afecteaza si pe el cind citeste.
    Pe urma miciile afaceri cu primarie chiar asta sint, micile afaceri marunte.
    Omul are o viziune deasupra zonei si a aviatiei care nu gresit este daca o distribuie. Din textul mai sus publicat de timponline nu iese ca ar fi spus mai mult de cit avantajele unui aeroport cu pista amenajata. Ca dezavantajele si piedici oricum pun alti destule.
    Nu sunt prieten cu Cretu sau PSD, iar asi dori totusi sa se invata un pic discursul civilizat si cu argumente bazate pe fapte, nu doar birfe si zvonuri.

    • Pentru moment ,pt noi cei din zona unirea,singurul beneficiu pe care l avem pt distractia catorva?este zgomotul si mirosul de combustibil ars,multumim walter,de ce nu ti faci tu aerodrom langa casa ta?

    • Pe bani publici poti sa fi generos… Cand incasezi sume importante pe oua, struti si administrarea unei partii fara zapada, nu se poate vorbi de generozitate

  • Un oras moder presupune cateva lucru minime: un aeroport, o varianta ocolitoare si o autostrada.
    Toata lumea se plange ca Bistrita mu este um oras civilizat, dar cand cineva vrea sa faca ceva se gasesc o gramada care sa puna bete in roate, dupa care tot acestia au grija se se planga ca nu se face nimic.
    Aerodromul Unirea este prima din cele trei investiti minime care se poate concretiza. Si varianta ocolitoare cu numai un pic de vointa politica se poate realiza in timp scurt.
    Aceasta varianta ocolitoare va trece pe langa aerodrom asa ca cele doua modalitati de trasport vor fi conectate perfect. Ceea ce este un lucru nemaipomenit pentru Romania vezi aici acesul dificil la aeroportul Otopeni si aeroportul Someseni etc…
    Partea cu realizarea autostrazi insa este foarte dificila deoarece Bucurestiul vrea ca autostrada sa treaca prin alte judete. In conluzie ar fi necesar sa ne concetram pe cele doua investiti importante aerodromul si Varianta Ocolitoare.

    • Istetule,aerodrom si centura nu se fac in zona locuibila si de dezvoltare a orasului,doar daca est corupt,prost sau intersat sa ti faci poftele facil si pe ban public,cretanu cu schiatul lui de rahat,tase cu jucaria lui zburatoare,oameni imaturi la 60 ani.

    • Pentru Bla,

      Dupa tine nu trebuie sa se faca nimic Bistrita ar trebui sa ramna un targ uitat de lume unde sa se circule nu cu avionul ci cu ‘straiful’. Unde tot traficul auto sa treaca in continuare prin mijlocul orasului.

      Intre timp lumea a evoluat.

    • Ma aerodrom,prea o tot dai cu straiful si bargaoanii,sigur esti unul din ei,vai viata ta,stii ce mi doresc eu?sa vad un 747 cum aterizeaza aici,ceva util, nu niste ametiti parveniti ca tine care se zbat pe cerul bistritei cu harburile lor second ,fara teava de esapament?ai inteles tarane?

    • Tot pentru Bla,

      Si eu imi doresc sa vad aterizand langa Bistrita un Boeing 747 sau un Airbus 380 si o autostrada care sa treaca pe langa Bistrita. Dar pentru asta trebuie inceput cu ceva: un aerodrom complet functional si o noua varianta ocolitoare sunt lucruri care se pot construi intr-un timp scurt. Dupa care putem visa si la Boeing 747 si Airbus 380 si la autostrada.

      Uni oameni se straduiesc sa faca lucruri bune si chiar reusesc alti numai baga bete in roate si mai apoi tot ei sa gasesc sa se planga ca nu avem 747, ca avem trafic auto supraglomerat in Bistria, ca nu avem parcari..

  • Walter, aeroportul e o afacere privată. Orice ban public băgat într-o afacere privată e o discuție în sine, câtă vreme Curtea de Conturi scutură școala pentru cinci becuri cumpărate fără factură. Care e utilitatea publică a asfaltării pârtiei? Vor ajunge mai repede bistrițenii din Spania acasă? Nu, vor ateriza micile avioane, apanajul celor care-și permit. Deci utilitate publică zero. Și atunci, de ce bani publici? Că omul e drăguț și politicos și haios, mă interesează mai puțin. Terenul e public, concesionat, acum vrea asfalt pe banii bistrițenilor, în folosul unora foarte puțini. Nu e doar ilegal, ci și imoral și chiar prostește. Dar locuim în Bța, astea nu sunt argumente pentru că țin de logică, și felul în care se cheltuiesc banii în orașul acesta n-are lofgică. Asfaltați aerodromul și făceți-vă că nu vedeți cele 40 de străzi de pământ din oraș, pe care trec zilnic mai mulți oameni decât aterizează pe „AEROPORTUL BISTRIȚA„ într-o sută de ani.

  • Tanase in privinta aerodromului isi poate pune palma in fund si sa numai faca nimic, are propiul sau avion cu care poate sa zboare practic unde vrea el si cand vrea el ( mai putin noaptea fiindca reglementarile aeronautice nu permit clasei de avioane respective sa zboare cand vizibilitatea este redusa), are si hangar unde sa il parcheze etc…. Pentru el personal nu mai are nevoie de nimic.

    Este un mare lucru ca dansul doreste sa ridice cat mai mult posibilitatile acestui aerodrom pentru a dezolta transportul aerian in orasul nostru.

  • Intre „a propune” si „a cere” este totusi o diferenta. Nu s-a cerut ci s-a propus. Daca Dracnea pune bani public = un caz mai mult la DNA sau o sansa mai mica pentru PSD 😉

    Dezvoltarea orasului nu depinde doar de asfaltare ci mai ales din dezvoltare educatiei omeniilor, de toleranta de ar acepta ca exista alte pareri fara sa ajungem la jigniri si acuzari cum se fac mai des pe onlineuri. Si totusi sau mai ales din cauza transparentei „asi propune” incet incet sa ne „divulgam” si in public identitate cind vorbim cu omeni sau despre omeni care sint deschizi si nu se ascund in anonimat.

    Banul public este distribuit de o entitate la care chiar si eu am voie sa votez pe omeni care reprezinta un anumit procent din poporul orasului. Ca nu are culoarea sau atitudina cum o doresc eu, primarul de exemplu, e pur si simplu o chestie de minoritate in care ma aflu.

    Pana la urma nimic nu s-a cerut, de facut si mai putin si nu cred ca guvernul care nu face autostrazi, incepe de acum inainte sa faca aeroporturi 🙂

    De ocolitoare puteti sa ma bateti daca doriti ca eram pro de la inceput chiar daca pe la Codrisor aveam mari retineri, dar pe ansamble era OK. Ca nu primi autostrada, chiar ma bucur. Ca nu e frumos noaptea sa auzi masiniile trecand nici la 2-3km distanta. Ati mai locuit linga asa ceva la distante de peste 3-6km? Eu da si sa aude noptea!

    • Dezvoltarea unei zone urbane depinde în primul rând de infrastructura de habitat (aici întră și războiul Crețu-Gaftone pentru ”anexele gospodărești”) și de locurile de muncă.
      Aeroportul, când o să avem 100.000 de locuitori. Până una alta, bistrițenii nu mai construiesc în Bța că n-au intravilan. N-au intravilan, prețurile în intravilan sunt artificial crescute. Așa că preferă să cumpere case în Spania sau Italia. Iar acum, cu victoria doamnei Gaftone în justiție, nici ce se mai construia nu se va mai construi. Astea sunt problemele orașului, nu aeroportul lui pește. La fiecare recensământ avem cu 10.000 de oameni mai puțin. Poți să le faci superpistă, dacă nu le oferi locuri de muncă și posibilitatea să-și facă și ei o amărâtă de casă pe planetă, cu asfalt/gaz/curent/canalizare, n-ai făcut nimic. Românii au o vorbă, ”cămeșa e mai aproape de trup decât sumanul”.

    • Corect in mare parte iar unul nu exclude altul. La locuri de munca nu ducem lipsa, ducem lipsa de salari competitive pentru omeni mai calificati si mai tineri. Pe partea de distractie iar stam bine, avem Wonderland in dezvoltare, nsprezece festivaluri, cred ca si cluburi , sport de diverse feluri, avem orase mari in apropriere si Baile Figa pentru cei care isi doresc balaceala. In relatie asta nu stiu din ce cauze ne mai trebuie inca un centru de inot. Se face din cite stiu si un teren de golf si nici de centre hipice ducem lipsa. Avem chiar si clinici private si doua publice, toate foarte bine echipate tehnic si probabil si profesional. Sa nu uit scoli bune inclusif private.
      Corect este ca ne cam plingem mult de unele lucruri lipsa si nu stim sa ne bucuram despre ce avem. Tot mai mult, mai bine, mai mare. Si intodeuna daca ceva nu merge bine si cautam vinovati in loc sa laudam omeni cu initiativa. Tendinta asta de a critica initiativa si viziune de unde vine?
      Adevarat este si ca Bistrita depinde economic de citeva firma mari, dintre care si Leoni care absorb o masa de muncitori ne- si semicalificati. Iar solutia pentru asta ar fi sa sustinem firmele mici si sa se investeste de exemplu in educatia profesionala.
      Din propria experienta pot se va spun ca Romania pierde cu zi ce trece la competitivtate daca nu incepem intens sa investim in educatia profesionala si ramanem o sursa de mana de lucru ieftina inca citiva ani.

  • Domnule Daniel de unde 40 de strazii , ce spui de cel puti 230 de strazi de pamant, fara iluminat, iar retelele existente pe marea majoritate a strazilor este facuta de catre cei care au case acolo dupa care sunt luate cu japca de catre firmele specializate-private.In legatura cu aerodromul trebuie asfaltat doar se face aquaparcul pe care il va administra tot Tase presupunem.

  • Putini stiti ca terenul pe care e amplasat aerodromul era o bucata din vechiul tancodrom militar, abandonat dupa mutarea tancurilor la Turda. Erau doar santuri, mocirla si obstacole din beton. Faptul ca acum e aerodrom nu a prejudiciat pe nimeni, poate doar pe Tanase, ca a cheltuit acolo mai mult decat a dat pe avion. Si distractia asta nu e doar pt. Tanase si stiu eu ce politicieni. E pentru toti pasionatii de zbor, dar si pentru cei care la un moment vor avea curiozitatea sa zboare macar o data, si nu va trebui sa mearga la Cluj sau mai stiu eu unde.
    Diversitatea face parte din natura umana. Nu putem traii doar ca sa muncim. Poate ca de aerodrom nu beneficiaza nici 1% din bistriteni, dar de exemplu strandul municipal sa zicem 5%. La aerodrom primaria a pus la dispozitie doat terenul, care oricum nu era bun de nimic, toata investitia fiind privata. La strand s-a cheltuit 1.000.000€ din banii publici. Doar aceasta mica comparatie ar trebui sa le inchida gura barfitorilor. Si ce daca tu nu folosesti pista de zbor. Eu nu am fost si nu voi folosii niciodata strandul municipal. Probabil voi merge o data sau de doua ori la noul cinematograf. Prin parc trec doar pt ca e mai scurt drumul. Au meritat aceste investitii pt mine? Normal ca nu, dar tac pt ca toate astea trebuie sa existe intr-un oras civilizat.
    Frustratilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.