Actualitate

Bac 2014: Peste 100 de contestaţii admise la română. Promovabilitatea a crescut cu circa 2%

În judeţul nostru, procentul de promovabilitate la Bacalaureat în urma rezolvării contestaţiilor a crescut cu 1,73%, de la 62,41% înainte de contestaţii la 64,14% după rezolvarea lor. Cele mai multe note greşite au fost la limba română, anatomie şi geografie, discipline la care profesorii care au corectat a doua oară lucrările au operat cele mai multe modificări de note.

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a declarat pentru Timp Online că au fost depuse, în total, 625 de contestaţii dintre care 253 au fost admise.

”Dintre cele 253 de contestaţii admise, în 188 de cazuri notele au fost mai mari, iar în alte 65 de cazuri mai mici. Cele mai multe contestaţii admise au fost la română, 110 din 246 depuse. Urmează apoi anatomia cu 40 de contestaţii admise şi geografia cu 37”, a spus Camelia Tabără.

”La disciplinele cu cele mai multe contestaţii depuse, situaţia este următoarea: Limba română – 110 note modificate/198 contestaţii, Matematică – 33 note modificate/87 contestaţii, Anatomie şi fiziologie umană, generică şi ecologie umană – 33 note modificate/84 contestaţii, Geografie – 37 note modificate/84 lucrări”, a precizat ISJ.

Dacă înainte de contestaţii o singură elevă avea 9,96 (cea mai mare medie), Alexandra Turcu de la Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistriţa, după soluţionarea acestora şi Maria Neştiut de la Colegiul Naţional ”George Coşbuc” Năsăud a atins această cotă, 9,96.

Dintre cei 2.486 de elevi înscrişi, 1.418 au promovat examenul de Bacalaureat în Bistriţa-Năsăud, respectiv 62,41%, înainte de contestaţii. Au fost înregistrate 625 de contestaţii. Disciplinele cu cele mai multe note contestate au fost: limba română (real) – 198 de lucrări; matematică (tehnologic) – 87 de lucrări; anatomie şi fiziologie umană, generică şi ecologie umană – 84 de lucrări; geografie – 84 de lucrări.

În 2013, procentul de promovabilitate a fost de 58,31% înainte de contestaţii şi 60,23% după soluţionarea lor.

Reamintim că cea mai mare medie pe judeţ a fost obţinută de eleva Alexandra Turcu de la Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” din Bistriţa, 9,96. Totodată un număr de 12 elevi au luat medii de minim 9,80, iar 221 de minim 9.

Conform ISJ, topul primelor trei licee ca promovabilitate este: Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” Bistriţa – 95,69%, Colegiul Naţional “Petru Rareş” Beclean – 93,96% şi Colegiul Naţional “George Coşbuc” Năsăud – 89,88%.

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele finale la nivel naţional, înregistrate după soluţionarea contestaţiilor. Astfel, din totalul celor 151.310 de absolvenţi de clasa a XII-a care s-au prezentat la examen, au promovat 91.769 (60,65%), cu 1,4% mai mult decât procentul înregistrat după prima afişare a rezultatelor (59,25%). Rezultatul este superior cu 4,25% celui consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2013 (56,4%). Rata de promovare pentru promoţia curentă este de 69% (84.655 de elevi), cu 6% mai mare faţă de anul 2013 (63,1%).

1 comentariu

  • Buna ziua!
    Corect ar fi sa mentionati si faptul ca a mai existat o medie de 9.96 obtinuta de eleva Nestiut Maria de la Colegiul Național George Cosbuc Nasaud. Eleva a obtinut aceasta medie dupa contestatii si este in acelasi timp olimpica nationala la disciplinele istorie, limba romana si filozofie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.