Politică

Bălan: Nu suntem ecologişti de carton. Gagea: Bistriţa va deveni un oraş al pensionarilor

Preşedintele Organizaţiei Municipale PER Bistriţa, Marius Bălan, a afirmat că va încerca ”să-i smulgă cu cleştele” primarului Ovidiu Creţu promisiunea că îşi va asuma măcar o parte din proiectele PER. Consilierul municipal Maxim Gagea este nemulţumit de felul în care este gospodărit oraşul, care se dezvoltă ”abracadabrant, la întâmplare” şi va deveni ”un oraş al pensionarilor”.

per marius balanMarius Bălan, preşedinte PER Bistriţa: ”Voi fi suficient de curajos în 4 februarie, la dezbaterea publică pe buget, să atrag atenţia domnului primar şi să obţin măcar o licărire de speranţă, adică măcar o parte dintre proiectele ecologiştilor să treacă. Voi insista ca domnul primar să-şi asume măcar jumătate din punctele noastre. Sunt hotărât să nu mai las să fim numiţi ecologişti de faţadă sau de carton, că stăm şi noi acolo şi rumegăm ce votează alţii. Nu mai accept aşa ceva, ca şi cetăţean în primul rând, ca şi contribuabil. Voi încerca să smulg de la domnul primar, cu cleştele, o promisiune referitoare la ideile şi proiectele noastre”

per maxim gageaMaxim Gagea, consilier municipal PER: ”Strategia de dezvoltare a municipiului Bistriţa se bazează pe trei piloni principali: Wonderland, Parcul Industrial şi centura de sud care să unească cele două obiective. Dar nu s-a făcut niciun pas concret, iar varianta ocolitoare, ilegală, este blocată în justiţie. Deci până acum avem un deal, o râpă, un teren. Bistriţa nu are condiţii geografice pentru o pârtie de schi, trebuie o anumită diferenţă de nivel, nişte condiţii climaterice care nu există. Nu e rentabil să întreţii cu zăpadă artificială o pârtie, în condiţiile în care ninge câteva zile într-o iarnă. Nu înţeleg încrâncenarea vizavi de acest proiect. Sunt sceptic în ceea ce priveşte dezvoltarea oraşului, pentru că asistăm an de an la o diminuare a investiţiilor, a producătorilor, la scăderea locurilor de muncă. Copiii noştri termină şcoli şi ce fac apoi în Bistriţa? Trebuie să plece. În ritmul ăsta, Bistriţa va deveni un oraş al pensionarilor. Proiectele noastre nu sunt luate în seamă. Bistriţa se dezvoltă abracadabrant, la întâmplare, nu există un plan arhitectural general. Sunt nemulţumit de gospodărirea oraşului. Avem un camping în buricul târgului, acel mare cort denumit pompos ”Teatrul de vară”. Nu suntem în Turcia sau Mongolia ca să desfăşurăm astfel de iurte”

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS