Actualitate

„Bâlciul” din Heidenfeld s-a încheiat prost pentru unii comercianţi şi petrecăreţi

Târgul Mare al Bistriţei s-a încheiat prost pentru trei comercianţi de jucării gonflabile care au fost amendaţi cu 11.000 de lei de jandarmi şi au rămas şi fără marfă întrucât aceasta nu avea acte de provenienţă şi nici preţurile la vedere.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, în zona Heidenfield, au fost depistaţi  Vasile B. (39 de ani), Florica M. (53 de ani) şi Levănţica B. (45 de ani), toţi din Ploieşti, care vindeau jucării gonflabile şi baloane fără documente de provenienţă şi fără a le fi afişate preţurile. Aşa că au rămas fără marfa în valoare de 1.420 lei.

„În conformitate cu prevederile legii nr. 12 din 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, au fost aplicate celor în cauză amenzi în valoare de 11.000 de lei”, se arată în comunicatul IJJ Bistriţa-Năsăud.

Jandarmii au mai aplicat 22 de amenzi în valoare de 3.450 de lei şi ţapte avertismente scrise pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, ameninţare cu acte de violenţă, tulburarea liniştii publice, refuzul legitimării în faţa agentului constatator, consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat şi alertarea forţelor de ordine fără motiv întemeiat şi au constatat şi un număr de patru infracţiuni pentru loviri şi alte violenţe, faptă constatată în zona parcării din Autogara Bistriţa, tulburarea liniştii publice, încăierare, loviri şi alte violenţe, în zona Heidenfield – Viişoara.

Pe numele celor patru au fost întocmite actele de sesizare care au fost înaintate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor, arată Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul.

În schimb, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud a anunţat că a efectuat un numar de 55 controale la unităţi de alimenţatie publică, rulote, standuri mobile, tonete de îngheţată şi băuturi răcoritoare de la Târgul Mare al Bistriţei şi nu a aplicat sancţiuni contravenţionale.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS