Actualitate Economie

Bani europeni aruncaţi pe afaceri neprofitabile. Păcăleala creşterii struţilor, bucuria lichidatorilor

Creşterea struţilor e vândută şi astăzi drept una dintre cele mai profitabile afaceri. Sunt site-uri care oferă "ponturi" şi dau sfaturi celor care vor să se apuce de agricultură. Chiar şi statul român a finanţat cu bani mulţi din fonduri Sapard afacerile unor aşa-zişi fermieri care s-au apucat de crescut struţi.

Este cazul Danei Monica Mikle care a înfiinţat în 2005 firma Agritech Ţigău cu scopul de a accesa bani europeni pentru înfiinţarea unei ferme de struţ la Ţigău. Proiectul depus a fost aprobat de fosta Agenţie de Plăţi şi Intervenţii pentru Struti tagau constructie 2Struti Tigau constructieAgricultură care, un an mai târziu, i-a alocat bani pentru înfiinţarea respectivei ferme. Lucrările au fost executate de firma Grup Taurus care a făcut terasamente, platforme exterioare, construcţii tehnologice, dovadă fotografiile din stânga şi dreapta postate pe site-ul companiei – intrată între timp în faliment – care trece ferma de struţi la capitolul „proiecte de succes”.

Din informaţiile pe care le-am găsit pe internet, firma a funcţionat până în 2009 având cu trei angajaţi. În anul respectiv, avut o cifră de afaceri de 258.253 de lei. Ceva s-a întâmplat atunci fiindcă luna decembrie găseşte firma Agritech în imposibilitate de plată şi i se cere insolvenţa. Printre creditori găsim Fiscul, ITM, firma Gomar Lux, două bănci, dar şi Agenţiade Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit, fosta APDRP.

Am încercat să luăm legătura cu proprietarii fermei, iar la numărul de telefon trecut în dreptul ei ne-a răspuns domnul Mikle. L-am întrebat cum a ajuns atât de repede la porţile falimentului o afacere finanţată care este promovată în continuare la nivel naţional drept una de succes. Ne-a răspuns un singur lucru: „Piaţa!”. Apoi, sub pretextul că nu ne mai aude a închis telefonul şi nu a mai dorit să răspundă.

Portalul instanţelor de judecată ne spune însă ce s-a întâmplat între timp. Judecătorii au decis să desemneze Ultralex IPURL drept lichidator judiciar al firmei, nefiind, se pare, nicio şansă de redresare. Exact în urmă cu un an, lichidatorul a primit dreptul să vândă bunurile firmei de la Ţigău ca să facă rost de bani cu care să plătească datoriile. În luna mai, s-a făcut o primă evaluare a bunurilor, iar în 25 iulie 2014 ferma de struţi de 5.300 de metri pătraţi a fost scoasă la vânzare prin licitaţie pentru un preţ de 574.000 de lei (130.000 de euro). Prima licitaţie a avut loc în 25 iulie 2014 la la sediul lichidatorului, dar, se pare că fără succes.

Albert Gavrilă, un bistriţean care călătoreşte mult prin judeţ, a fotografiat, de curând, în timpul unei plimbări, struţii într-un ţarc în apropiere de Ţigău. În dreptul fotografiilor postate pe Facebook a scris că ar fi vrut să afle mai multe despre ferma de struţi, dar nu a găsit pe nimeni să întrebe. S-a mulţumit să facă aceste fotografii pe care le puteţi vedea şi dumneavoastră. Un prieten virtual i-a scris că e vorba de o afacere care nu a mers.

struti tigau 6 struti tigau 5 struti tigau 4 struti tigau 3

Timp Online a încercat să ia legătura şi cu şeful Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, fosta APDRP, Sorin Roşu Mareş, pentru a afla ce s-a întâmplat la Ţigău şi de ce banii europeni s-au dus practic pe Apa Sâmbetei. Domnia sa nu a putut fi contactat.

Între timp, internetul abundă de site-uri care vorbesc despre imensul potenţial al creşterii struţilor. De exemplu, pe portalul crestere-struti.ro, se vorbeşte despre „o piaţă de desfacere internă în continuă dezvoltare şi o piaţă de export cu potenţial uriaş”.

“Începerea şi dezvoltarea unei afaceri cu struţi se poate face doar din fonduri europene nerambursabile fără cofinantare (una din puţinele afaceri la care primeşti fonduri europene fără să vii cu bani de acasă). Struţii sunt uşor de crescut şi valorificat. (…) Apetitul europenilor şi chiar al românilor pentru carnea şi ouăle de struţ în medie se dublează de la an la an, pietele de export din vest reprezintă un potenţial uriaş. Începând cu anii 2011-2012 marile magazine au descoperit apetitul europenilor şi al românilor pentru carnea şi ouăle de struţ, lucru care a dus la apariţia acestor produse în marile supermarket-uri. (…) În 2013, consumul de carne de struţ a crescut cu 50% faţă de 2012 la nivel al Uniunii Europene şi cu peste 80% în România. Fileul de struţ se vinde cu 130-150 lei/kg, cârnatii cu 60 de lei, iar frigăruile cu aproximativ 30 de lei pe kilogram. Până şi pielea, considerată un produs de lux, este folosită pentru obţinerea accesoriilor. Din ea se fac portofele, poşete, curele şi chiar pantofi”, scrie aici.

E greu de explicat de ce au eşuat crescătorii din Ţigău câtă vreme nu vor să vorbească despre acest lucru. E posibil să fi fost vina lor pentru că nu au ştiut să comunice şi să se promoveze – dovadă că mai nimeni nu ştia că există acolo o fermă de struţi, dar putem pune eşecul lor şi pe seama faptului că românii nu îşi pot permite, în marea lor majoritate, să dea atât de mulţi bani pe carnea de pasăre chiar dacă este foarte sănătoasă. Trist este că, în loc să se ducă pe afaceri adecvate locului în care trăim, banii europeni s-au împrăştiat aiurea pe tot felul de idei năstruşnice, dar care nu au fost verificate.

Cristiana Sabău

9 comentarii

  • Cresc Struti de 18 ani daca in atitea ani nu am abandonat inseamna ca afacerea cu struti merge bine eu spun chiar Foarte bine ,ferma o am in judetul Bihor localitatea Tinca 0744165787

    • Numele meu este Florian Bala articolul este destul de bun dar incomplet. Sunt crescator de struti din anul 2000 deci 18 ani , mi-au trebuit 10 ani ca sa descopar cit de cit o tehnologie de crestere care sa se potriveasca in tara noastra ,lipsa medicilor specializati sau cel putin interesati sa se implice a fost cel mai mare handicap. Cresterea strutilor nu este complicata in esenta ci are citeva chichite care fac diferenta dintre reusita si faliment de exemplu colegul la care i-a murit pui in 2 saptamini sunt ferm convins ca nu a luat furaj impreuna cu pui de la ferma de la care a cumparat puii deoarece schimbarea furajului la struti se face prin amestecul dintre furajul nou si cel vechi aproximativ 2 saptamini ei refuzind sa consume un furaj nou chiar daca are aceiasi reteta nesemnificativ im esenta dar esential in realitate si alte citeva asemenea amanunte, eu cresc anual 200-300 de capete

    • Am vazut reportajul de pe youtube domnule Florian si as fi interesat sa vin la ferma dumneavoastra in vederea achizitionatii unei familii de struti sau chiar 2 + cateva zeci de pui. Spuneati in articolul respectiv ca oferiti si asistenta sau indrumare. Astept raspunsul dumneavoastra. Multumesc frumos si succes in toate!

  • Mikle Alexandru in contextul cresterii strutilor in Romania a fost un puternic regres ,s-a infiintat chiar si o asociatia a crescatorilor de struti in Bistrita(Asociatia fermierilor crescatori de struti din Romania) cu ajutorul d-lui Mikle urmind sa se construiasca chiar si un abator pe fonduri europene ,totul sa dovedit a fi un fiasco iar D-l Mikle un mare tepar citiva colegi avansindui chiar si sume importante de bani in acest sens, bani pe care nu i-au mai vazut nici pina in ziua de astazi . Jutitia nu sa pronuntat inca in acest caz este inca pe rolul instantei din Bistrita

    • buna seara,
      vreau sa il intreb pe dl.Florian Bala din Bihor, daca dansul spune ca ii merge bine afacerea sa ne spuna si noua cum se face cu desfacerea, pentru ca eu am un prieten care are vreo 20 struti si nu reuseste sa ii vanda nici vii nici taiati….. Dl.Florian Bala va rugam sa ne spuneti unde se pot vinde strutii in Romania ???, cine achizitioneaza struti in Romania??? ….Multumesc,……astept un raspuns pe e-mail: radturcconstantin@yahoo.com……….cu stima, Costica Rad

    • Daca ve-ti citii reportajele pe care le-am dat cu diverse ocazii ve-ti vedea ca daca ai 5-10 struti in gradina nu te baga nimeni in seama deci afacerea cu struti nu se face ca si cea cu porci cresc si eu 10-15 in batatura si apoi vom vedea suna-ma la tel 0744165787 i-mi este mai usor sa vorbesc decit sa scriu Florian Bala

  • Va salut.
    Am un teren de 4500 M2 la tara,și mă gândesc să încep o afacere cu struți!
    Cam de Cati bani am nevoie ?Și cum este mai convenabil,sa incep cu familii ori cu pui?
    Mulțumesc anticipat!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.