Actualitate

Bărbat din Bistrița, care a furat 15.000 de lei și 400 de euro din două unități medicale, reținut

Un bărbat de 44 de ani din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat, în decurs de câteva zile, circa 15.000 de lei și 400 de euro din două unități medicale private din municipiu.

Potrivit anchetatorilor, prima faptă a fost comisă în data de 3 septembrie. Bărbatul a sustras 2.650 de lei și 400 de euro din recepția unei clinici stomatologice din Bistrița.

Patru zile mai târziu, același bărbat a furat 12.300 de lei dintr-o zonă administrativă a unui centru medical privat din municipiu.

În total, prejudiciul se ridică la 14.950 de lei și 400 de euro.

Polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița, cu sprijinul colegilor din Sălaj, bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Zalău și adus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud.

El urmează să fie prezentat magistraților, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.