Actualitate

Bărbat din Năsăud arestat pentru trafic de droguri

Doi bărbaţi, unul din Năsăud şi celălalt din judeţul Suceava, au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri, după ce au fost prinşi în flagrant la Şintereag în timpul unei tranzacţii de droguri, în bagajele acestora fiind găsită cantitatea de peste 840 de grame de cannabis ascunsă în cutii de detergent, dar şi ustensile folosite la ambalarea şi cântărirea drogurilor.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, poliţiştii antidrog din cadrul BCCO Suceava, sub coordonarea unui procuror DIICOT Suceava, au aflat că doi bărbaţi urmau să introducă în România, din Spania, droguri de risc pentru a le comercializa în judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud, informează Mediafax.

Astfel, în comuna Şintereag a fost organizată o acţiune de prindere în flagrant a celor doi bărbaţi, unul de 37 de ani din Năsăud şi unul de 25 de ani din comuna suceveană Vama.

În bagajele suspecţilor a fost găsită cantitatea de 840,2 grame de cannabis ascunsă în cutii de detergent, dar şi ustensile folosite la ambalarea şi cântărirea drogurilor.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul din Năsăud şi tânărul din Vama au fost reţinuţi, iar ulterior Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 29 de zile.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS