Echipajele Stației de Pompieri Beclean au fost direcționate să intervină în oraș pentru a scoate din râul Someș (în dreptul străzii Someșului) un bărbat de 53 de ani.
Pompierii au reușit să aducă la mal bărbatul inconștient.
La fața locului a fost direcționat și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Bărbatul din Beclean a fost găsit în stop cardio-respirator și a început imediat aplicarea protocolului de resuscitare. Din păcate, organismul acestuia nu a răspuns manevrelor aplicate, medicul care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă fiind nevoit să îi declare decesul la locul solicitării, informează ISU Bistrița-Năsăud.
”Polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat se află în stare de inconștiență în râul Someș. La locul evenimentului, după intervenția echipajelor de salvare și în urma măsurilor de prim ajutor, a fost din păcate constatat decesul persoanei, un bărbat de 53 de ani din Beclean. Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, fiind totodată dispusă necropsia în vederea stabilirii cauzei decesului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
(Foto: ISU BN)
Adaugă comentariu