Actualitate

Un bărbat din Susenii Bârgăului și doi din Capitală, reținuți. Ce infracțiuni au comis

În 30 august, polițiștii au fost sesizați despre faptul că în localitatea Mijlocenii Bârgăului o fetiță a fost accidentată ușor de un autoturism care, după producerea accidentului, a părăsit locul acestuia fără încuviințarea organelor de poliție.

La scurt timp, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat un bărbat de 35 de ani din Susenii Bârgăului, bănuit de comiterea accidentului.


În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că pe un drum secundar din localitate autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani a acroșat cu oglinda o fetiță în vârstă de 9 ani, rănind-o ușor. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv și i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Bărbatul bănuit de comiterea accidentului a fost reţinut pentru o perioada de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Inventivitatea escrocilor nu are limite!

La data de 30 august, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat doi bărbați, de 57 respectiv 45 de ani, ambii din București, bănuiți de comiterea unor înșelăciuni, pe raza municipiului Bistrița.

Din cercetările efectuate de polițiștii Biroul Investigații Criminale a rezultat faptul că, în perioada 11 noiembrie 2016 – 30 august 2017, cei doi ar fi indus în eroare mai multe persoane și, sub pretextul că sunt cetățeni străini, le solicitau unor persoane să le arate bancnote românești, în scopul studierii. În momentul în care înapoiau banii, profitând de neatenția persoanelor pe care le abordau, sustrăgeau o parte din sumă.

Prejudiciul total este estimat la 3.850 lei din care a fost recuperată suma de 350 lei.

Cei doi au fost reţinuţi de polițiști pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS