Actualitate

Bărbați reținuți pentru operațiuni cu droguri de risc

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Bistrița-Năsăud au ridicat peste 2,5 kg de cannabis, un aparat de mărunţit, un cântar de mare precizie și o carte de identitate falsă, în urma unei prinderi în  flagrant delict și a 3 percheziții efectuate la persoane bănuite de operațiuni ilegale cu droguri. Trei bărbați au fost reținuți.

La data de 5 decembrie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistrița-Năsăud și procurorii DIICOT – ST Bistrița-Năsăud au efectuat 3 percheziţii la persoane bănuite de trafic și consum de droguri, precum și de introducerea, respectiv scoaterea din ţară de droguri de risc și de mare risc.

În urma unei prinderi în flagrant delict, în municipiul Bistrița și a perchezițiilor efectuate la locuinţele celor în cauză, au fost ridicate peste 2,5 kg de cannabis, un aparat de mărunţit, un cântar de mare precizie și o carte de identitate, susceptibilă a fi  contrafăcută, informează IPJ BN.

Din cercetări a reieşit că persoanele în cauză ar fi procurat droguri de risc și de mare risc din Spania, pe care ulterior le-ar fi comercializat pe raza municipiului Bistriţa.

Au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere,  iar față de cei trei bărbați s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Cei în cauză urmează să fie prezentați magistraților Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La activităţi au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și jandarmi.

Foto: arhivă

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS