„Dincolo de a vă revopsi, dincolo de a vă rebrandui, cel mai puternic argument este ceea ce le propuneţi românilor. Eu nu cred că o simplă rebranduire va face oamenii să spună «nu mai e PDL, e altul». Nu păcăliţi pe nimeni!”, le-a spus Traian Băsescu democrat-liberalilor.
Băsescu a menţionat că PDL generează „tergiversări păguboase pentru România”, el precizând că oamenii politici sunt cei care îşi asumă responsabilităţi, nu aceia care spun „ce ne face presa!”.
Şeful statului a spus că îl nemulţumesc „tergiversările”, pentru că „ascund un soi de lipsă de curaj de a lua decizii”. El a adăugat că aşa s-a amânat tranzacţionarea certificatelor verzi.
Preşedintele a mai inclus în categoria tergiversărilor proiectul exploatării miniere de la Roşia Montană şi privatizarea Rompetrol.
„PDL generează astfel de tergiversări păguboase pentru România. Oamenii politici sunt cei care îşi asumă responsabilităţi. Nu ajungi în funcţii ca să spui «Ce ne face presa!»”, a declarat Traian Băsescu, potrivit Mediafax.
El a adăugat că rolul presei este de a fi nemulţumită şi a arăta atunci când greşeşti, „pentru că de aia e câinele”.
Băsescu a precizat că PDL nu va „păcăli” pe nimeni cu „o simplă rebranduire”, el susţinând că PDL trebuie să aibă curajul să le spună oamenilor ceea ce se întâmplă, de exemplu că nu pot fi mărite pensii sau salarii şi din ce motive.
Băsescu a susţinut la Şcoala de vară a tineretului democrat liberal că, „dacă PDL crede că i-ar trebui un altfel de Băsescu, să-l tragă în alegeri, se înşală”, pentru că „nimeni nu va mai câştiga cu locomotivă persoană”.
„Dacă voi credeţi sau dacă PDL crede că i-ar trebui un altfel de Băsescu, să-l tragă în alegeri, se înşală”, a spus el.
Şeful statului a susţinut că „nimeni nu va mai câştiga cu locomotivă persoană. La noi multă vreme corupţia politică a fost doar cu sacoşa. Anii 2007-2008 au dezvoltat şi corupţia bugetară”.
Traian Băsescu a mai spus că în România s-a practicat după 1990 „corupţia politică cu pungile”, însă „în Europa Occidentală s-a practicat mulţi ani câştigarea electoratului cu bani publici”, ceea ce s-a întâmplat şi în ţara noastră în anii 2007-2008.
„Acum multe ţări au de plătit poliţa economiei sociale de piaţă”, a subliniat preşedintele Băsescu, precizând că Europa are nevoie de o economie performantă.
Preşedintele Băsescu a adăugat că românii au început să înţeleagă faptul că pot fi idei credibile sau demagogie.
„Nu va mai funcţiona demagogia cu «Vă dăm!». România nu mai poate să rămână România socială, ci trebuie să devină România performantă. Deficitul fondului de pensii este de 14,7 miliarde de lei. Împrumutăm 14,7 miliarde de lei ca să putem plăti pensiile. Problema este dacă vom găsi formula să diminuăm acest deficit. Deficitul bugetului de stat consolidat este de 2,8%. Cheltuielile sociale au deficit de 4,5 miliarde de euro. Deficitul de la fondurile pentru sănătate este de 4,5 miliarde de lei. Adunaţi şi vedeţi ce povară stă pe Guvern şi pe fiecare român. Trebuie să facem politici care să reducă această povară. Peste tot în lume se întâmplă lucruri pe care nimeni nu le prevedea acum 4-5 ani. Lumea occidentală este la o răspântie. Suntem într-un moment în care capitalismul şi-a atins nişte limite şi se impun aplicări de corecţii în modul cum funcţionează sistemul bancar, societăţile”, a subliniat Traian Băsescu.
Întrebat de un tânăr participant dacă, după încetarea mandatului, va mai activa în viaţa politică, Traian Băsescu a răspuns negativ.
„Am răspuns de mult. Nu voi mai activa în viaţa politică. O să am 63 de ani. Cine o să mai aibă nevoie de mine?”, a spus Traian Băsescu.
Totodată, el a fost întrebat dacă are în intenţie să-şi „treacă în CV şi funcţia de prim-ministru”.”O să spun foarte cinstit că nu. Asta pleacă dintr-un orgoliu. Într-o ţară, după ce ai fost preşedintele ţării, nu mai poţi fi nimic altceva decât ce ai fost – un fost preşedinte”, a spus Traian Băsescu.
1 comentariu