Actualitate

Bătaie cu apă, vânătoare de comori, DJ și bunătăți la Street Food SPOTival

Street Food SPOTival începe marți 27 august pe pietonalul Liviu Rebreanu, în cadrul Târgului Mare al Bistriței, organizatorii anunțând ”trei zile de mâncare bună, distracție maximă și multe surprize. Street Food SPOTival dorește să combine mâncarea delicioasă din cele mai bune bucătării ale lumii cu activități culturale, sportive, de divertisment și distracția creată de DJ consacrați”.

Cei care vor să se răcorească înainte de a mânca din bunătățile pregătite pentru acest eveniment de bucătarii invitați sunt așteptați marți la o bătaie cu apă. Aceasta va începe la 12.00, în parcul de lângă Biserica Evanghelică. ”Te-ai săturat de caniculă? Vino cu sticla de apă și/sau pistoalele cu apă și ne vedem în Piața Centrală, în parcul de lângă Biserica Evanghelică. Te așteaptă cea mai faină bătaie cu apă din Bistrița! Cheamă-ți prietenii și distrează-te împreună cu noi!”, spun organizatorii.


Tot mâine va începe Treasure Hunt, vânătoarea de comori fiind destinată copiilor de maxim 10 ani, aceștia putând fi însoțiți si de părinții lor. Ei vor avea de îndeplinit un număr de probe interactive pentru a putea câștiga premii: ”Zilnic, începând cu ora 15.00 vom da startul vânătorii de comori! Vino să îți arați atenția și inteligența pentru a găsi comoara pierdută!”.

Atmosfera va fi asigurată de DJ-ii Arias (marți), Vladimir (miercuri) și Paul Damixie (joi): ”DJ consacrați care au făcut furori în cadrul celor mai mari festivaluri din România vor incendia atmosfera în fiecare seară”.

Crosul copiilor are loc joi. ”Ne întâlnim la ora 10.00 în fața scenei. De la ora 11.00 vom da drumul la crosul copiilor prin parc. Vino cu copilul tau pentru a-i creea o experiență de neuitat!”.

Zilnic, pe tot parcursul SPOTival-ului, vor fi expuse interesante lucrări de artă: ”Picturile vor anima într-un mod nemaivăzut locația SPOTival-ului!”.

De asemenea, sunteți așteptați joi la afterparty, în clubul Atmosphere.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS