Actualitate

”Bătălia cărților”, runda finală. Cine intră în luptă

Finala concursului ”Bătălia cărților”, organizat de Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”, va avea loc în data de 23 noiembrie, ora 16.00, pentru categoria 10-14 ani, respectiv în 24 noiembrie, ora 16.00, pentru categoria 14-18 ani în Clubul Cultural Coșbook al BJBN, str. Al. Odobescu nr.11.

Finala va cuprinde următoarele probe: 2 întrebări adresate de juriu, pe marginea cărţilor citite pentru concurs; dezbaterea „Convinge-mă să citesc!”. În cadrul acestei probe finaliştii vor susţine cartea preferată. Pledoaria pentru cartea preferată trebuie să fie foarte argumentată şi convingătoare, astfel încât cei care nu au citit-o sa-şi dorească să o citeasca în mod obligatoriu. Durata discursului: maximum 7 minute. Nu se admite citirea textului!

Jurizarea concursului va cuprinde evaluarea celor două probe (răspunsul la întrebările pe marginea cărţilor citite şi dezbaterea ”Convinge-mă să citesc!”) şi a fişelor de lectură.

La final va avea loc desemnarea Cititorului anului şi festivitatea de premiere.

Lista finaliștilor ”Bătălia cărților” la categoria 10-14 ani:

01. BOZBICI DAVID – 12 ani – Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”;
02. CHICIUDEAN ANTONIUS – 12 ani – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
03. CIURCĂU LEONARDO IULIAN – 13 ani – Școala Gimnazială „Lucian Blaga”;
04. CREȚU SHARON ARIANA – 13 ani – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
05. DOLHA ANDREI – 12 ani – Școala Gimnazială „Avram Iancu”;
06. DOLHA DAVID – 13 ani – Școala Gimnazială „Avram Iancu”;
07. ENCEAN TEODOR – 12 ani – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
08. ERDIC EMANUEL – 12 ani – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”;
09. GĂZDAC OANA – 12 ani – Școala Gimnazială nr.1;
10. GÎMBUȚĂ AGNES – 12 ani – Liceul cu Program Sportiv;
11. HAROSA VERONICA – 13 ani – Școala Gimnazială nr.1;
12. IVAN BOGDAN – 12 ani – Școala Gimnazială nr.1;
13. KELEMEN-RADU CRINELA – 13 ani – Școala Gimnazială „Lucian Blaga”;
14. KELEMEN-RADU IOAN – 13 ani – Școala Gimnazială „Lucian Blaga”;
15. PETREAN HORIA ANDREI – 9 ani – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”.

Lista finaliștilor ”Bătălia cărților” la categoria 14-18 ani:

01. CĂTUNA-GALEȘ MARIA – Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița;
02. ENCEAN MIHNEA SEBASTIAN – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
03. CHERHAȚ PAULA MARIA – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”;
04. COSMA OANA SORINA – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
05. HERINEAN KARINA – Liceul de arte „Corneliu Baba”;
06. MOCEAN MIHAELA – Liceul Tehnologic de Servicii – Bistrița;
07. MOLDOVAN IOANA ILINCA – Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”;
08. NEDELESCU DAMARIS – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
09. PLATON ANDA TINCUȚA – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”;
10. RUSU IRINA – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
11. SABĂU MARIA – Liceul de arte „Corneliu Baba”;
12. SOMEȘAN BIANCA ALEXANDRA – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
13. SUCIU DARIUS – Liceul de arte „Corneliu Baba”;
14. TOMA PAULA MARIA – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”;
15. TURDEAN ALEXANDRA MARIA – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”;
16. VARVARI OANA LUCREȚIA – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS