Social

Bătrân din Feldru, jefuit la drumul mare

Un bărbat de 72 de ani din Feldru a rămas fără portofelul cu bani, acte și carduri în timp ce se afla la Năsăud, joi, într-o zi de târg. Omul a fost abordat de un individ care, cel mai probabil l-a urmărit când a scos bani de la card. Când și-a dat seama ce i s-a întâmplat a mers la Poliție.

Din fericire, polițiștii de la Investigații Criminale din Năsăud l-au găsit repede pe tâlhar, un bărbat de 42 de ani, din Deva, județul Hunedoara, și i-au recuperat omului portofelul în care avea o suma de 600 de lei, documente și carduri. Hunedoreanului i-au făcut dosar penal.

Pentru că hoții pot fi extrem de inventivi, polițiștii care cercetează zilnic astfel de infracțiuni, vă sfătuiesc:

  • când vă aflaţi la ghişeul unei bănci sau în apropierea unor bănci, pentru a ridica o sumă de bani, este bine să observaţi comportamentul persoanele din jurul dumneavoastră, unii infractori speculează orice situaţie şi urmăresc victimele până ajung în locuri ferite de privirile cetăţenilor;
  • nu număraţi banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dumneavoastră; printre cetăţeni pot fi şi infractori cărora le oferiţi singuri „pontul”;
  • când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i aveţi, ci doar suma necesară. Banii se manevrează în interiorul poşetei sau a buzunarului;
  • acordaţi atenţie sporită supravegherii copiilor, cărora trebuie să evitaţi să le oferiţi bunuri de valoare (telefoane mobile lănţişoare, sume mari de banii), toate acestea constituie o tentaţie pentru infractori;
  • nu împrumutaţi telefoanele mobile pe stradă sau în localuri publice unor persoane necunoscute care sub pretextul apelării unor prieteni dispar cu telefoane cu tot”.
Etichete