Sport

Baza sportivă din Sângeorz-Băi, inaugurată. Balint, cetățean de onoare

La Sângeorz-Băi a avut loc inaugurarea oficială a complexului sportiv realizat cu 15,2 milioane lei prin Compania Națională de Investiții (CNI), în prezența unor legende ale fotbalului românesc.

Cu această ocazie, fostul mare fotbalist Gavril Pele Balint, originar din Sângeorz-Băi, a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului, ”în semn de apreciere a carierei de excepție ca jucător de fotbal, câștigător al Cupei Campionilor Europeni, component al echipei naționale de fotbal, și pentru contribuția importantă la creșterea prestigiului orașului Sângeorz-Băi la nivel național și internațional”.

”Mă bucur că Sângeorzul are un stadion nou, mă bucur și pentru această diplomă, care este foarte importantă pentru mine. Să ne bucurăm de această bază, să ne bucurăm de sport, să ne bucurăm de Sângeorz-Băi, care arată din ce în ce mai bine. Eu sunt mândru, vin din ce în ce mai des acasă, poate o să reușim să facem și o echipă de fotbal pentru că acum stadion avem”, a spus Gavril Balint, care este cetățean de onoare al municipiului Bistrița din 2007 și al județului Bistrița-Năsăud din 2022.

La eveniment au mai participat Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuș, și ei câștigători ai Cupei Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua, dar și Lucian Sănmărtean, membru în comisia tehnică a FRF și manager al loturilor naționale de juniori. De asemenea, au fost prezenți foști componenți ai echipei CS Hebe Sângeorz-Băi, dar și oficialități locale, județene și parlamentari.

”Felicitări pentru realizarea acestui stadion, este un teren foarte frumos. Faceți sport!”, a transmis Miodrag Belodedici, membru în Comisia Tehnică a FRF.

”Mi-a făcut o deosebită plăcere să particip la acest eveniment, mă bucur că avem ocazia să ne revedem foștii colegi. Anii trec și peste noi și cu cât ne revedem mai des cu atât mai bine. Să dea Dumnezeu ca această bază să gâzduiască cât mai multe meciuri”, a afirmat Marius Lăcătuș.

Complexul din Sângeorz-Băi, construit pe strada Someșului, asigură funcțiunile pentru desfășurarea de activități sportive la standarde europene, oferind un teren de fotbal modern, tribună acoperită cu peste 500 locuri pe scaune, vestiare, clădire administrativă, parcare. Baza sportivă îndeplinește cerințele de omologare pentru desfășurarea de meciuri în Ligile 3 și 4.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS