Recomandări Social

”Becleanul Verde” cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului

Marți 5 iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Asociația Celtic Transilvania împreună cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) și Colegiul Național ”Petru Rareș” (CNPR) au pus la cale o acțiune ecologică, materializată într-un proiect educativ intitulat “Becleanul Verde”.

Este o acțiune a Asociației Celtic Transilvania și se derulează deja de câțiva ani și are ca scop conștientizarea populației cu privire la problemele mediului înconjurător și activități ecologice.

În fiecare an au fost tipărite afișe cu mesaj ecologic care au fost împărțite prin oraș, după care a urmat o ecologizare a unei zone din natură, respectiv pădure sau malurile Someșului.

Anul acesta proiectul include, pe lângă membrii Asociației Celtic Transilvania, elevi și cadre didactice de la instituțiile de învățământ mai sus amintite.

Finalitatea proiectului este cultivarea interesului copiilor faţă de protejarea mediului înconjurător şi necesitatea adoptării unui comportament eco-civic faţă de natură.

Coordonatorii proiectului sunt Teodor Mârza, membru al Asociației Celtic Transilvania și președintele Partidului Ecologist Român Bistrița-Năsăud, și Narcis Mureșan, președintele Asociației Celtic Transilvania și cadru didactic la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean.

Echipele de proiect sunt:

– Din partea CSEI Beclean, dir. prof. Gabriela Rusu, dir. adj. Szekely Emese, instr. Ed. Claudia Curtusan, instr. Ed. Gabriela Vălean și instr. Ed. Narcis Mureșan, prof. Tatiana Silveșan și ed. Ana Săsărman.

– Din partea CNPR Beclean, dir. prof. Nicula Cristian, prof. Solderea Camelia, prof. Staciu Elisabeta, prof. Mureșan Lavinia, prof. Coprcea Nicolae, prof. Nelia Nicula, prof. Cîmpan Emese.

Copiilor li se va ține o prelegere despre mediu apoi se va face ecologizarea propriu-zisă. Participanții se vor împărți în echipe, fiecărei echipe le va fi arondat un sector. Activitatea se va desfășura pe malul Someșului.

Responsabilii de proiect au trasat câteva obiective de atins:

– conștientizarea problemelor de mediu și necesitatea menținerii unui mediu curat atât în școală cât și în natură;

– să denumească acţiuni prin care pot contribui la menţinerea curăţeniei şi a sănătăţii mediului înconjurător;

– să participe activ la protejarea efectivă a mediului înconjurător;

– formarea la elevi a unei atitudini de respect faţă de mediu, creşterea dorinţei elevilor de a ocroti şi respectă natură, cât şi implicarea acestora dar şi a comunităţii în activităţi concrete de protejare a mediului înconjurător necesare unei vieţi sănătoase.

Dacă vremea va fi nefavorabilă desfășurării activității sau apar situații neprevăzute, aceasta va fi reprogramată la o dată ulterioară, până la sfârșitul anului școlar.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.