Cu banii adunaţi, ei vor începe să dezvolte ferma de permacultură creată de Philippe Coupé pe o suprafaţă de 8 hectare, pământ înconjurat de păduri, păşuni şi livezi. Cei şase tineri s-au alăturat proiectului fascinaţi de faptul că la noi încă „se coseşte manual, se mulg vacile cu mâna, se fac gemuri şi vinuri de casă”, iar oamenii au păstrat contactul direct cu natura de care se folosesc pentru a trăi simplu şi pentru a medita.
Aşa cum se ştie, Philippe Coupé a dat viaţă satului Malin, organizând aici excursii cu măgăruşii pe care îi creşte la fermă, primul sesshin Zen, dar şi sejururi în pensiunea cu 17 paturi. Oaspeţii săi din ţară şi străinătate au putut admira în fiecare vară peisajele frumoase, cascada din pădure, s-au putut relaxa la iaz. Din păcate însă, boala Parkinson de care suferă nu îi mai permite să fie la fel de activ, acesta fiind motivul pentru care a pus bazele unui eco-sat. Primii locuitori ai aşezări sunt şase tineri belgieni de treizeci de ani: Rémy Pasti, Pierre Dal Borgno, Coline Van Laeys, Benoît Antoine, Laetitia Lamoline şi Ludovic Dubrulse. Ei se vor instala chiar luna aceasta la Malin.
Potrivit lui Philippe Coupé, cu toţii au decis să-şi ia viaţa în propriile mâini convinşi că societatea pe care o lasă în urmă epuizează natura, nu ascultă multele mesaje pe care natura i le trimite şi neagă orice dimensiune spirituală.
„Această falsă democraţie în care deciziile sunt luate în fotoliile de la Davos mai degrabă decât pe bănciile parlamentelor populare, se scufundă tot mai mult pe zi ce trece. Noi vrem să pastram un contact strâns cu natura, mama noastră, vrem simplitate, sobrietatea fericită a lui Pierre Rabhi. Îndrăznim să credem în alte modele de viaţă, simple şi sănătoase, cum ar fi tribul – autonomie alimentară şi energetică, solidaritate – să ne petrem viaţa în contact cu natura şi dând întâietate cunoaşterii de sine”, au scris belgienii pe Facebook.
Întrucât sunt conştienţi că nu le va fi uşor să se adapteze la un mediu nou în care oamenii vorbesc altă limbă şi trăiesc în altă cultură, s-au gândit să creeze o asociaţie al cărui rol să fie acela de a găsi sprijin în caz de nevoie, prin aceasta înţelegându-se o echipă pentru şantier, animatori pentru taberele de vacanţă, echipă de promovare a proiectului etc.
Până acum, Jean-Marie Coudou, Ahmed Hafiz şi Jean-François Pontégnie, toti trei belgieni, şi-au oferit suportul, alţii sunt mai mult interesaţi în achiziţionarea de terenuri pentru ca să-şi petreacă vara la Malin, alţii vor să amenajeze aici o tabără de cercetaşi. Philippe Hellebaut, un alt belgian interesat de acest mod de atrăi, a cumparat o fermă vecină pentru a trăi şi el la Malin.
„În plus faţă de sprijinirea ermitajului, asociaţia va promova cumpărarea de terenuri şi crearea unui-sat ecologic pentru a evita vecini nedoriţi şi pentru a beneficia de preţul accesibil al terenului de acum. Nu în ultimul rând, se vrea lucrul acesta fiindcă şi configuraţia locului se pretează foarte bine la organizarea de tabere sau alte evenimente culturale”, mai anunţă belgienii pe Facebook.
În 2015, priorităţile noilor locatari de la Malin sunt: instalarea de panouri fotovoltaice solare, restaurarea casei pentru locuitorii permanenţi, construcţia unei săli multifuncţionale numită „Octogon”, crearea şi întreţinerea grădinii de zarzavat, mărirea coteţului de găini, reintroducerea câtorva familii de albine, cultura de ciuperci pe buşteni, reabilitarea viei, îînfiinţarea de toalete uscate, duşuri solare în aer liber, acvacultură în ia, phyto-epurarea apelor uzate şi refacerea barierelor.
„Prima prioritate este bilanţul uman. Suntem mai fericiţi aici, mai senin, mai transparenti, mai puţin egoişti? Vor fi şedinte de zazen în fiecare dimineaţă”, anunţă ei şi pe noul site http://www.ermitajmalin.com
Cristiana Sabău
Felicitari!
Bravo Felipe,pentru tot ce faci.
Pe doamna ADRIANA nu o amintiti si ea are merite in aceea LOCATIE.
Doamna Adriana s-a retras din proiect.
Pacat ca s-a retras din proiect.Avea mari merite pentru acea locatie.
nu se impaca cu ideea de meditatie budista?…poate…
Felicitari pentru toti.
ASA este felicitari pentru TOTI.
Da pentru toti dar si pentru doamna ADRIANA.
Bine spui Antonel si madam Adriana are merite acolo.Felicitari la toti.
Asa se descopera FERICIREA. Ea poate veni mai repede din lucruri simple. Felicitari belgienilor, mult succes si viata lunga sa-i invete si pe tinerii nostri ce inseamna sa relationezi corect cu NATURA.
La ce va referiti dl Balan la doamna Adriana.
Jak ce bani sa numere acolo.Numara acum .Oricum are mari merite pentru acea locatie.dupa munca mai trebuie si chefuri.Bravo tutoror de acolo.
Asa-i romanul nost; daca nu mananca putin „cacao” , si nu impunge , nu-i citov; nu se vede pe el , dar stie sa spurce pe altii . Nu o cunosc pe dna Adriana , decat din prezentarea locului , dar fiind romanca , sunt sigura ca ea a avut un cuvant de spus in infiintarea acestui loc de repaos ; asa ca , ar fi mai civilizat din partea dvs , sa nu mai denigrati ; aruncati cu pietre , dar nu va uitati de loc la voi ; inteligenta si civilizatia lasa de dorit ; si va mai mirati ca strainii va vorbesc de rau ! daca voi , romani fiind , va huliti compatriotii….ca sa mai asteptam de la altii ?
” @x” si „@jak” , sunteti putin frustrati , je croix .Autrement , vous n’avez aucun motif de dénigrer Mme Adriana ; quelle est votre problème ? vous êtes en train de souffrir de rage , ou d’envie ? phff …