Actualitate Recomandări

Biblioteca Județeană: Bibliografia Veronica Micle, colocviul ”Zaharia Sângeorzan”

În organizarea cercului Astra Năsăud, Biblioteca Orășenească „Veronica Micle” Năsăud a găzduit, recent, lansarea volumelor Laura Goia – „Veronica Micle. Bibliografie” (Editura Școala Ardeleană, 2018), Ioan Lazăr – „Poemele ReUnirii”  (Editura Solon, 2018) și Ioan Seni – „Năsăudenii și Marea Unire. Studii istorice” (Editura Ecou Transilvan, 2018).

„Suntem aici într-un spațiu cultural deosebit și manifestările culturale organizate de dumneavoastră sunt de prim rang”, a spus Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. „Cartea d-lui Ioan Lazăr cuprinde poeme patriotice dedicate Centenarului Marii Uniri. Ioan Lazăr are curajul să scrie poezie patriotică, într-o vreme când a scrie poezie patriotică se consideră a fi ceva desuet. De asemenea, am venit cu o carte foarte importantă, o bibliografie: Biblioteca Județeană „George Coșbuc” a început o serie de bibliografii foarte bine alcătuite, elaborate de către colega noastră Laura Goia Seserman, tipărite în condiții foarte bune. Laura s-a ocupat de bibliografia dedicată lui Ion Pop Reteganul, cu siguranță cea mai amplă și precisă bibliografie adusă la zi despre Ion Pop Reteganul, despre opera și viața sa și, iată, această bibliografie extrem de necesară, dedicată Veronicăi Micle. O bibliografie adusă la zi, cu multă informație și cu multe imagini, cu multe trimiteri la viața ei, la opera ei. Ne-am gândit că este bine să vă atragem atenția asupra ei și să o prezentăm pentru prima dată la Năsăud, locul unde s-a născut Veronica Micle”, a spus Ioan Pintea.

Laura Goia Seserman a vorbit despre Bibliografia Veronica Micle: „Cartea face parte din Colecția Bibliografica, este al treilea volum al colecției și a fost terminată la sfârșitul anului 2015. Sigur, bibliografiile sunt un instrument de informare pentru studenți, pentru elevi, ca și pentru cadrele didactice sau pentru cercetători. M-am străduit ca această bibliografie să fie cât mai bogată în surse, să fie cât mai utilă. Am dorit să ies din tiparele bibliografiilor tradiționale, introducând elemente noi. Ca structură, lucrarea cuprinde, ca și capitole mari, lucrări de autor (opera Veronicăi Micle), de asemenea repere biografice și critice, indice de autori și anexe”, a spus autoarea Bibliografiei Veronica Micle.

Colocviul ”Zaharia Sângeorzan. Anotimpurile criticii”

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Biblioteca Comunală Feldru au organizat recent, la sfârșit de decembrie, colocviul „Zaharia Sângeorzan. Anotimpurile criticii”. Originar din Feldru, scriitorul Zaharia Sângeorzan este una dintre personalitățile marcante pe care le-a dat comuna, iar cea mai mare parte a foarte bogatei sale biblioteci personale a fost donată Parohiei Ortodoxe Feldru, care a amenajat-o ca atare și a pus-o la dispoziția cititorilor.

De asemenea, scriitorul Zaharia Sângeorzan își doarme somnul de veci în curtea bisericii ortodoxe din Feldru. Date fiind aceste realități, la colocviul propus de Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, au participat mulți scriitori năsăudeni și bistrițeni, precum și oficialități locale: Ioan Pintea, Olimpiu Nușfelean, Alexandru Uiuiu, Icu Crăciun, Iacob Naroș, Grigore Țiolan, Simion Palagi, Elena Scridon și Ioana Nechiti, sora scriitorului. Rând pe rând, aceștia au evocat personalitatea și opera lui Zaharia Sângeorzan.

Ioan Pintea: „Majoritatea dintre noi l-am întâlnit pe Zaharia Sângeorzan, i-am citit cărțile și suntem în măsură să îi evocăm personalitatea”. Ioan Pintea a vorbit despre scrierile critice și eseistice  și despre legătura dintre Zaharia Sângeorzan și Nicolae Steinhardt, despre cartea cu cele 365 de întrebări – și răspunsuri – pe care Zaharia Sângeorzan i le-a adresat monahului, câte una pe zi, până la moartea acestuia. Ioan Pintea a reiterat propunerea ca Biblioteca „Zaharia Sângeorzan”de la Parohia Ortodoxă Feldru să devină filială a Bibliotecii Județene „GeorgeCoșbuc” Bistrița-Năsăud, ceea ce ar face posibilă înnoirea acesteia cu fond de carte.

Icu Crăciun: ”Doi oameni îi datorează debutul, în revista Cronica, lui Zaharia Sângeorzan, care conducea în anii aceia revista. Primul este artistul plastic Max Dumitraș, autorul unor expoziții în întreaga lume. Ei bine, Zaharia Sângeorzan a fost primul care a scris desprelucrările lui Maxim Dumitraș. Al doilea sunt eu, căci el mi-a publicat în Cronica primele mele două poezii, citite la un cenaclu literar”.

Alexandru Uiuiu: „Zaharia Sângeorzan trebuie citit. Îmi aduc aminte că eram de vârsta elevilor de aici și îl vedeam stând de vorbă în sat și îmi spuneam că acesta este un scriitor, că este așa, ceva deosebit față de alți oameni! În timp, mi-am dat seama că a fi scriitor nu înseamnă o condiție specială. Înseamnă numai să îți realizezi vocația, care este chemarea interioară spre a face ceva în viață. Zaharia Sângeorzan este un model, ne-a inspirat și ne-a făcut să ducem lucrurile mai departe”.

Iacob Naroș a vorbit despre cartea „Anotimpurile criticii” (1983), „în care Zaharia Sângeorzan vorbește despre 17 critici literari, cu un spirit modern, actual”. Simion Palagi a vorbit despre Zaharia Sângeorzan – omul, „un om puțin ciudat. Aproape în fiecare zi trecea pe uliță un individ tânăr, cu o carte deschisă în fața ochilor și întotdeauna mă întrebam, copil fiind, cum va ajunge acesta acasă… Copil fiind, știind că în fața casei lui Zaharie erau doi meri, mă pregăteam să dau atacul la mere. El, chiar dacă stătea pe treptele casei și citea, niciodată nu zicea nimic, citea, se uita la mine, citea mai departe. Acesta a fost omul extraordinar Zaharia Sângeorzan!”.

Olimpiu Nușfelean: „Elevii trebuie să conștientizeze că aici a trăit un om, a plecat de aici un om important, Zaharia Sângeorzan, că acest spațiu a dat oameni importanți. Și, atunci când vor avea de studiat opera lui Mihail Sadoveanu, de exemplu, vor avea nevoie de opiniile critice exprimate de Zaharia Sângeorzan despre Sadoveanu”.

Olimpiu Nușfelean a prezentat, apoi, numărul 4 din acest an al revistei Mișcarea literară, cu un sumar dedicat, în mare parte, Centenarului Marii Uniri.

În final, Ioan Pintea a promis că în cursul anului 2019, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud va organiza la Feldru și Bistrița un simpozion amplu dedicat scriitorului Zaharia Sângeorzan.

Sursa: Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS