Cultură

Biblioteca Judeţeană a demarat un amplu proiect dedicat bibliotecilor din Bistriţa-Năsăud

Managerul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, scriitorul Ioan Pintea, a iniţiat un program de întâlniri metodico-profesionale cu toţi bibliotecarii din judeţ. În perioada următoare va fi elaborat Ghidul bibliotecilor publice din Bistriţa-Năsăud. Biblioteca Judeţeană a solicitat primăriilor să pună firme pe clădirile unde funcţionează bibliotecile.

Pe lângă conferinţe şi diseminarea proiectului Biblionet, au loc lansări şi donaţii de carte.

„Se au în vedere, în primul rând, bibliotecile care au angajaţi bibliotecari, în al doilea rând ne străduim să rezolvăm, împreună cu câteva primării (Poiana Ilvei, Ciceu Mihăieşti), deschiderea unor noi biblioteci. Se va face un efort considerabil pentru convingerea administraţiilor comunale, care nu au fonduri de carte, să găsească soluţii de a rezolva această situaţie, iar mai apoi să angajeze bibliotecari. Nu se poate ca într-un judeţ preponderent cultural să nu funcţioneze, la nivel de comune, biblioteci, absolut necesare pentru elevi, dar şi pentru comunitate”, a spus Ioan Pintea.

1 pintea seserman 2 bibliotecari 3 bibliotecari 04

Proiectul demarat are în vedere, pe cinci zone, bibliotecile publice din Năsăud, Beclean, Sângeorz Băi, Monor, Rebra, Budeşti, Galaţii Bistriţei, Milaş, Sânmihaiu de Câmpie, Şieu, Teaca, Urmeniş, Braniştea, Ciceu Mihăieşti, Chiochiş, Nuşeni, Spermezeu, Chiuza, Feldru, Nimigea, Rebrisoara, Romuli, Şieu Măgheruş, Bistriţa Bârgăului, Cetate, Dumitra, Livezile, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Ilva Mare, Ilva Mică, Leşu, Lunca Ilvei, Măgura Ilvei, Poiana Ilvei, Rodna, Şanţ, Zagra.

Prima întâlnire a avut loc la Biblioteca comunală Rebra, unde oaspeţii au fost întâmpinaţi de primarul Ştefan Danci, viceprimarul Vasile Gălan şi bibliotecarul Florin Bachiş. La întâlnirea de la Rebra au participat bibliotecari din Năsăud, Chiuza, Feldru, Nimigea, Rebrişoara, Romuli, Poiana Ilvei, Rebra. Au avut loc discuţii, atât pe teme strict legate de programele bibliotecilor, cât şi pe alte teme culturale.  S-au făcut donaţii de carte bibliotecilor prezente, din partea Bibliotecii coordonatoare, cuprinzând titlurile editate de aceasta în ultima perioadă. Au fost prezenţi scriitorii Cornel Cotuţiu, Aurel Podaru şi Vasile Vidican, care au prezentat cărţile amintite şi au avut intervenţii aplicate pe tema relaţiei dintre bibliotecar – scriitor – cititor.

Moderatorul evenimentului a fost directorul Ioan Pintea, secondat de şefii de servicii Marcel Seserman şi Sorin Bretfelean. Cu această ocazi, au fost lansate volumele „Opere Pavel Dan”, Ediţie integrală, „Amintirile unui şcolar de altădată” – Ioan Pop Reteganul,  „Bibliotecile publice din comunele din Bistriţa-Năsăud” – Ana Maria Neniţoiu, „Proximităţi şi mărturisiri” – Ioan Pintea, „Patul de sub fereastră” – David Dorina, „Pălăria de pai” – Cleopatra Lorinţiu, „Meandre” – Mircea Măluţ, „Coşbuc sau lirismul pragurilor” – Andrei Moldovan” „Douăzeci” – Cornel Cotuţiu, „Cartea colocviilor” – Aurel Podaru.

Urmează ca în scurt timp să fie realizate şi celelalte întâlniri, iar mai apoi, la sediul Bibliotecii Judeţene, să fie organizată o manifestare cu toţi bibliotecarii din judeţ, în cadrul căreia să fie lansat „Ghidul bibliotecilor”. La următoarele evenimente vor fi invitaţi alţi scriitori din judeţ şi din ţară.

În acelaşi timp, Biblioteca Judeţeană cere primăriilor să pună firme pe acele clădiri în care funcţionează bibliotecile, înaintându-se în acest sens solicitări administraţiilor publice locale. De asemenea, s-a discutat problema achiziţionării de carte pentru că sunt multe biblioteci care au repartizat bani din bugetul comunei pentru carte, dar sunt şi unele cu fonduri limitate sau inexistente. Bibliotecile trebuie să fie în pas cu apariţiile editoriale recente, Ioan Pintea gândind, împreună cu administraţiile locale, un proiect în acest sens.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS