Cultură Social

Bikerii se întrec la Bistrița într-un concurs de downhill

Bikerii bistrițeni au așteaptat cu sufletul la gură sfârșitul de săptămână pentru ediția a doua a concursului Flow Ride. Concursul a început vineri și ține până duminică, pe un traseu special amenajat prin Pădurea Codrișor. Angelo Bude, unul dintre organizatorii concursului ne-a oferit detalii.

De ce downhill?

Ne place. Suntem un grup mai mare de tineri care practică sporturi extreme pe bicicletă. Am început în 2009 cu un prim concurs, anul trecut am fost în Parâng, iar acum am decis să organizăm un nou concurs la Bistrița. În 2009 eram 15, acum vor fi cel puțin 50.

Ce duce nou traseul?

E mai lung față de cel din prima ediție. Am lopătat o secțiune nouă de rampe, cu gapuri de 6-7 metri, cu tableuri, shoruri, cu porțiune de “straturi de cartofi”, turnante. Avem și o porțiune scurtă de pedalat pe drept, care leagă partea de la concursul anterior cu cea nouă. Traseul nu este unul de downhill 100%. Nu avem secțiuni de bolovani, rădăcini, sau panta abruptă. Departajarea concurenților însă se va face pe timp. Pentru prima dată, nu va exista clasa de Full și Hardtail separat. În premieră, vom putea să ne înfruntăm de la egal la egal, cu toții, fără ca bicicleta să aibă un rol hotărâtor în parcurgerea traseului. Deși la calificări am putea să eliminăm dintree concurenți, nu o vom face ca să poată evula toți și să fie mai frumos în concurs.

Ce dimensiuni are traseul mai exact?

Doi kilometri cu o diferență de altitudine de 224 de metri. Viteza medie pe care o pot atinge este de 40 de kilometri la oră.

Va fi spectaculos?

Da, avem rampe de 6-7 metri. Publicul va avea ce vedea, totul e găsească o poziție bună în pădure. De altfel, urcările se vor face cu mașini, până aproape de zona de start. Categoriile de participare  la concurs vor fi: elite, juniori, masters și fete. Pentru fiecare categorie va fi nevoie de minim cinci concurenți.

Premiile?

Vor fi în valoare totală de 2500 de lei, dar nu în bani, ci în accesorii pentru bicicletă.

Sursa foto facebook.

  

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS