Actualitate

Biserica Mănăstirii Pantocrator din Beclean, sfințită de trei ierarhi

Biserica Mănăstirii Pantocrator din orașul Beclean, având hramul ”Sfântul Paisie Aghioritul”, a fost sfințită în prezența oficialităților.

Au oficiat slujba IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, PS Visarion – Episcopul Tulcii și PS Benedict Bistrițeanul – Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un sobor de preoți.

În semn de apreciere pentru activitatea lor, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat părintelui stareț, Protosinghelul Luca Gheberta, Ordinul ”Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru clerici, iar protopopului Vicențiu Doru Zinveliu, ctitor al mănăstirii, același Ordin. Petru Miron a primit Crucea Transilvană pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Cornel Botean și Marius Botean, donatorii terenului pe care se află mănăstirea, au fost distinși cu Ordinul ”Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. Totodată, av. Cristian Cârlig, ing. Vasile Gheberta și Vasile Săsărman au fost decorați cu Ordinul ”Mihai Vodă”.

Mănăstirea Pantocrator, cu hramul ”Sfântul Paisie Aghioritul”, este situată în cartierul Valea Viilor din Beclean, pe locul unei vechi clopotnițe, construită în prima jumătate a secolului al XX-lea. Așezământul monahal a fost înființat la data de 1 iunie 2017.

6 comentarii

    • @ japonezu’
      Ai un nickname de depresiv ….frustrat .
      Știai că în JAPONIA populația se confruntă cu o problemă gravă de sănătate mintală, mai ales in rândul adulților tineri? „Hikikomori” este un termen folosit pentru a descrie japonezii care se retrag din societate și trăiesc într-o izolare extremă.(…)😕

      10
      7
  • Alte locuri, alți oameni,alte mentalități,alte ctitorii architecturale.

    https://youtu.be/QiK4G8n1RlU?list=TLGGxdpVuaYQqh4zMDA5MjAyNA

    Și deși departe ceva ceva mi-a trezit sentimentul de familiaritate..cu biserica autentică de lemn din Dragomirești..forma..explicație mai târziu.

    Fructele înrobate în ciocolată, merele produse în livadă, cașcavalul produs de călugări local pe munca lor între mesele (deschise și turiștilor) oficiate la ore fixe, le asigură suptaviețuirea financiară.
    M-a fascinat devoțiunea călugărilor pentru munca fizică și intelectuală proprie de acolo, oamenii aceia se autosusțin prin tot ce fac, departe de o anumită lene oficioasă a oamenilor „sfinți’ din România unde slujba în numele religiei trece prin mapă și mai puțon la sapă. Să nu uităm asocierea cu politicienii locali, simbioza perfectă pentru supraviețuire cu bani alocați de la bugetele locale. Liberalismul dlui Turc tot n-a supraviețuit politic cu toate donațiile politice din buget, de pare că PSD a pulsat mai tare.

    Revenind la biserica din video, familiaritatea venea din faptul că a fost proiectată de unii dintre cei mai valoroși arhitecți de origine română, Dan Hanganu, decedat recent..dar puțin mediatizat în România( ciudat pentru un o persoană cu o operă consistentă) Evident s-a inspirat din arhitectura tradițională(chiar mozaicul interior)

    Lucrurile devin și mai interesante.
    Dacă e să ne referim strict la nivel județean, o biserica valoroasă ca stil și concepție „Sf Andrei ” de fapt a fost gândită și construită de franciscani(minoriți) în sec….. XIII !!! când Europa (ideilor și a oamenilor) se afla la ea acasă la Bistrița.peste 750 de ani în urmă..m
    Comparativ, autocefalia entitate de sine stătătoare a B.O.R ca și organizație are ca dată fondatoare.. 1885…Acum 140 ani în urmă..
    Deci e fascinant.În tamtamul consacrării și confiscării mediatice a ideii de credință, creștinism , identitate în detrimentul cunoașterii profunde a trecutului pentru a înțelege prezentul.
    Spiritual și filozofic vorbind modelul vieții monahale nu aparține unei biserici anume.
    Totul e trecător și remplasabil în inimile și mințile oamenilor.
    Și mai trist sau îmbucurător pentru alții, depinde de perpective, unele schimbări profunde , care conduc chiar și la rezultate extreme..se petrec într-o generație.

    6
    8
    • @cc,
      Și la TOATE Mănăstirile din România, călugării /călugărițele muncesc pt.ei și pt pelerini, și se roagă, fac Ascultare, se auto -susțin prin munca lor!!Exemplu: Minut 15 -min17, lapte oitze,⛪ făcutul🧀 🐑cașului de către călugări,
      Îngrijesc sere legume, coc pâine, taie lemne, sapă etc. Au sere , călugăr sapă cu hârleț straturi, (taie , aduc cu tractor, crapă lemne,/) Vizionează „Sihăstria Neamțului” pe YouTube
      https://youtu.be/iWuYcVLZcys?si=Pd8zI26Yw5d5Eglk

      8
      4
    • @c sa nu uitam că și președintele Franței încurajează strângerea de fonduri pt reconstrucții , renovări de catedrale …nu mai departe de faimosul Paris și catedrala Notre-Dame (Imediat după incendiu, președintele Emmanuel Macron s-a angajat să reconstruiască Notre-Dame în 5 cinci ani. Pentru a face acest lucru❗ ! Guvernul a instituit rapid un sistem de Stimulente Fiscale ! pentru a încuraja donațiile. Persoanele fizice și întreprinderile franceze beneficiază de reduceri substanțiale de Taxe pentru contribuțiile lor, stimulând un aflux rapid de bani pt reconstrucții)

  • IPS a intrat în calendarul electoral. N-a început bine precampania și ne-a călcat deja de trei ori. O să fie prezent în fiecare week-end până la alegeri. Să fie primit! Sus Ciolacu! Duamne ajută!

    14
    12
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.