ACTUALIZARE Parohia ortodoxă ”Sfânta Treime” din str. Avram Iancu nr. 27 Bistrița și-a sărbătorit hramul luni, 8 iunie, în a doua zi de Rusalii.
”Semnificația acestei sărbători constă în faptul că Sfânta Treime este fundamentul credinței creștine si reprezintă iubirea supremă. Ziua Sfintei Treimi este sărbătoarea parohiei noastre, a fiinţei umane, a comuniunii și a dragostei”, spune preotul Tudor Mudure.
Slujba oficiată de un sobor de preoți în frunte cu protopopul Alexandru Vidican a avut loc în aer liber, conform regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
Sintagma „Sfânta Treime” reprezintă în religia creștină Unitatea Spirituală a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt ca reprezentând un singur Dumnezeu. Prin urmare, Sfânta Treime este esenta credintei creștine, atât de bine sintetizată în rugăciunea „CREZUL”:
CRED ÎNTR-UNUL DUMNEZEU,
Tatăl atotputernicul,
creatorul cerului și al pământului,
al tuturor văzutelor și nevăzutelor.
CRED ÎNTR-UNUL DOMN ISUS CRISTOS,
Fiul lui Dumnezeu, unul-născut,
care din Tatăl s-a născut
mai înainte de toți vecii.
Dumnezeu din Dumnezeu,
lumină din lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
născut, iar nu creat;
de o ființă cu Tatăl,
prin care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii
și pentru a noastră mântuire
s-a coborât din ceruri.
S-a întrupat de la Duhul Sfânt,
din Maria Fecioară, și s-a făcut om.
S-a răstignit pentru noi sub Ponțiu Pilat,
a pătimit și s-a îngropat.
A înviat a treia zi, după Scripturi,
și s-a suit la cer;
șade de-a dreapta Tatălui
și iarăși va veni cu mărire
să judece pe cei vii și pe cei morți;
a cărui împărăție nu va avea sfârșit.
CRED ÎN DUHUL SFANT,
Domnul și de viață dătătorul,
care de la Tatăl și de la Fiul purcede;
care împreună cu Tatăl și cu Fiul
este adorat și preamărit
și a grăit prin proroci.
CRED Într-una, sfântă, catolică
și apostolică Biserică.
Mărturisesc un Botez
spre iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților
și viața veacului ce va veni.
Amin.