Jocurile Naționale Special Olympics România 2025 se desfășoară la Bistrița în perioada 30 mai – 1 iunie: trei zile de competiție, incluziune și fair-play. 300 de sportivi de la asociații și școli speciale din 28 de județe se întrec timp de trei zile la bocce și înot.
Jocurile Naționale Special Olympics, cel mai mare eveniment sportiv incluziv pentru persoanele cu dizabilități intelectuale din România, se vor desfășura anul acesta la Bistrița, în perioada 30 mai – 1 iunie. Evenimentul, aflat la cea de-a 18-a ediție, aduce împreună peste 300 de sportivi de la 48 de fundații, asociații și școli de masă și speciale din 28 de județe și din București, peste 130 de antrenori și membri de familie, 150 de voluntari, personal medical și staff tehnic.
Evenimentul desfășurat sub sloganul ”Sportul unește toate abilitățile”, promovează incluziunea, respectul și egalitatea de șanse prin sport, fiind o celebrare a ambiției, curajului și spiritului de echipă promovate de mișcarea globală Special Olympics.
Cristian Ispas, Directorul Național Special Olympics România a declarat că ”Jocurile Naționale sunt, an de an, o demonstrație de curaj, perseverență și bucurie autentică. Sportivii Special Olympics ne arată ce înseamnă cu adevărat să fii un campion – nu doar prin rezultatele din competiție, ci prin forța de a merge mai departe, indiferent de obstacole. Bistrița va deveni, pentru câteva zile, capitala incluziunii prin sport”.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Clubul Lions Bistrița. Olimpiu Cocian: ”Avem plăcerea de a organiza la Bistrița a treia ediție a Jocurilor Naționale Special Olympics cu participarea unui club Lions din Districtul 124 Romania. Urăm bun venit celor 300 de sportivi și celor peste 100 de persoane care îi însoțesc. Așteptăm și bistrițenii să ni se alăture, sub lumina caldă a Flăcării Speranței”.
Vineri 30 mai
Competiții preliminare de bocce, la Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” și evaluări medicale gratuite oferite sportivilor la Școala Profesională Specială ”Sfânta Maria”, începând cu ora 09:00.
Sâmbătă 31 mai
Competiții preliminare de bocce (Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil”), evaluări medicale gratuite oferite sportivilor (Școala Profesională Specială ”Sfânta Maria”), începând cu ora 09:00 și competiții preliminare de înot (Casa Ema), începând cu ora 11:00.
Cursa Flăcării Speranței, echivalentul Flăcării Olimpice, va fi purtată de sportivii Special Olympics, de personalități sportive locale și de reprezentanți ai forțelor de ordine. Traseul Flăcării Speranței va porni din fața Primăriei la ora 17:00 și se va încheia la Sala Polivalentă Bistrița.
Ceremonia de deschidere se va desfășura la Sala Polivalentă Bistrița, de la ora 18:00. Vom asista la defilarea delegațiilor celor 300 de sportivi și 130 de antrenori invitați, aprinderea Flăcării Speranței, înălțarea steagului Special Olympics, rostirea jurământului Special Olympics. O serie de momente artistice emoționante vor fi asigurate de trupele de dans Reborn, Iris și Eclipse, dans sportiv și gimnastică ritmică cu elevi ai Liceului cu Program Sportiv Bistrița, Ansamblul folcloric Flori Dumitrene, dar și un moment muzical tradițional bistrițean interpretat de Mihuț Alexandra de la Ansamblul Balada Bistrița.
Duminică 1 iunie
Competiții finale și ceremonii de premiere la Sala Polivalentă Bistrița pentru probele de bocce, începând cu ora 08:00.
Competiții finale și ceremonii de premiere la Casa Ema pentru probele de înot, începând cu ora 09:00.
Adaugă comentariu