”După incidentul din data de 10 martie de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, când un individ a pătruns în curtea școlii, a agresat muncitorii de pe șantier și apoi pe unul dintre polițiștii sosiți la fața locului, se impune întărirea pazei unităților școlare si preluarea pazei de către Poliția locală. Nici nu vrem să ne gândim ce s-ar fi putut întâmpla dacă incidentul s-ar fi petrecut într-o pauză. Listele de susținere a proiectului hotărârii Consiliului Local privind asigurarea pazei unităților școlare au fost preluate de foarte mulți părinți. La sugestia unor cetățeni, avem trei puncte fixe unde se poate semna pentru susținerea proiectului HCL: magazinele ”Griga” (din Piața Mică și pietonalul Liviu Rebreanu) și magazinul ”Fir întins” (Bd. Independenței, lângă biserica Sf.Ana). Dacă sunt voluntari care doresc să ne sprijine în strângerea de semnături sau patroni ai unor magazine unde s-ar putea amenaja puncte fixe pentru semnarea listelor de susținere vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: contact@bistritacivica.ro. Rugăm persoanele care adună semnături să se asigure că susținătorii proiectului HCL privind paza unităților școlare completează toate rubricile din listă, inclusiv adresa completă”, anunță Asociația Bistrița Civică.
Un agent de poliție a fost lovit în curtea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” de către un bărbat din Bistrița care făcea scandal în zona unității de învățământ și care spărsese geamul unui buldoexcavator. Polițistul a suferit un traumatism cranio-cerebral. Detalii aici.
Președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Florin Chereji, a inițiat un proiect cetățenesc privind asigurarea pazei unităților școlare din Bistrița, pe care vrea să îl pună în dezbaterea Consiliului Local, în acest sens fiind demarată o campanie de strângere de semnături. Proiectul prevede ”asigurarea pazei unităților școlare de către Poliția Locală începând cu data de 15 septembrie 2016. În cazul în care efectivele Poliției Locale nu sunt suficiente pentru a prelua integral paza unităților de învățământ, se va apela la firmă de pază acreditată, plata serviciilor de pază fiind suportată de la bugetul local. La prima rectificare bugetară se vor cuprinde în buget sumele necesare plății pazei unităților școlare începând cu data de 15 septembrie 2016, iar în bugetele anilor viitori vor fi prevăzute sumele necesare pazei unităților școlare”. Mai multe detalii aici.
Parintii trebuie sa se mobilizeze, sa ia liste de sustinere, sa mearga pe la vecini si sa adune semnaturi.
E vorba de integritatea fizica a copiilor lor!
Parinti fiti destepti, ca-i duce primarul pe copii la scoala in Bangladesh.
Primarul spune mereu ca nu e nevoie de paza la scoli, sa aplaneze profesorii conflictele dintre elevi si sa faca cu schimbul la porti sa nu intre indivizi dubiosi in curtea scolilor.
De ce incercati sa umiliti profesorii dle primar (cu p mic)?