Actualitate

Bistrița descoperă căldura sobelor călduroase cu design de șemineu adevărat!

În căutarea confortului termic combinat cu designul rustic, modern sau clasic, bistrițenii desoperă oferta sibienilor de la PEFOC – echipă de meșteri verificați cu peste două decenii de activitate în domeniul soluțiilor de încălzire alternativă din România.Cu un stoc propriu de peste 9000 de produse, gama de seminee și sobe este suficientă pentru îndeplinirea viselor tuturor acelora care caută clipe magice la gura unui focar aspectuos și randament caloric superior, indiferent de tipul locuinței sau de bugetul disponibil!

Și pentru că tot vorbeam despre buget, acesta este și unul dintre motivele principale pentru care clienții preferă soba în locul șemineului tradițional pe lemne, alături de timpul extrem de scurt și simplitatea montajului la prețuri minime. Astfel, cu o cheltuială surpinzător de mică, se poate obține aceeași atmosferă deosebită în casă, comparabilă cu cea oferită de mult mai costisitorul șemineu clasic. În acest sens, meșterii calificați de la PEFOC, ne propun un Top 3 cu cele mai apreciate modele de sobe bistrita, atât din punct de vedere al eficienței, cât și estetic.

1. Soba K9

Prima propunere este și cel mai căutat model din catalogul PEFOC și asta datorită construcției sale. Soba K9 este fabricată din fontă de minimum 8 mm, cu pereți dubli: un perete la interior care formează camera de ardere și un perete la exterior, cel care se vede cu ochiul liber. De aceea, investiția într-o astfel de sobă este una pe viață, modelul fiind unul foarte eficient și extrem de durabil.

Din punct de vedere estetic, acest model oferă o perspectivă deosebită datorită vizibilității spre focar. Astfel, focul se vede de pe 2 laturi adiționale, în lateralele celei din față. De asemenea, Soba K9 oferă posibilitatea dezvoltării unei puteri calorice surprinzătoare, de până la 13 kW. Modelul este disponibil în mai multe variante de design și oferă posibilitatea de a fi echipată cu nenumărate opțiuni suplimentare, în funcție de gusturi și preferințe.

2. Soba K6

Pe locul secund în topul preferințelor, această sobă este practic sora mai mică a modelului K9. Beneficiază în mare parte de aceleași specificații tehnice, pereți dubli, dar eficiența este ceva mai crescută. Chiar dacă dezvoltă o putere ceva mai mică decât a modelului precedent, aceasta punctează suplimentar la randament și eficiență. Soba K6 este mult mai compactă (împarte forma sobei K9, doar că sticlele laterale adiacente lipsesc), ceea ce poate fi un avantaj pentru multe cămine unde spațiul este redus, și unde se potrivește de minune, o variantă minimalistă. Evident, dimensiuni mai mici egal costuri mai mici, și tocmai aceasta reprezintă un alt avantaj demn de luat în calcul, cu toate că păstrează același design deosebit, potrivindu-se atât în stiluri clasice, rustice, dar și moderne sau minimaliste.

3. Soba K7

Este cel mai compact model din topul sobelor eficiente termic și, implicit, și cu cel mai mic cost de achiziție. Fonta de calitate, prețul mic al sobei și variantele de echipare, plasează această sobă în topul soluțiilor termice cu raport preț/calitate excelent! Chiar dacă nu se ridică la performanțele modelelor prezentate mai sus, aceasta este preferată de clienți pentru dimensiunile reduse, putând fi amplasată în orice locuință, cabană sau casă de vacanță, oferind un plus de eleganță, dar și instalare rapidă și fără efort.

Un avantaj notabil al acestei sobe îl reprezintă consumul foarte scăzut de lemne (proporțional cu dimensiunile ei). În plus, beneficiază de un aspect de tip rustic, având picioare de susținere din fontă și posibilitatea de racordare a unui cos inox chiar și în spate, în cazul în care se dorește mascarea evacuării. Pentru că diametrul de evacuare este de 130 mm, aceasta poate fi racordată la coșuri de fum pe care au funcționat sobe vechi sau alte surse termice clasice.

Evident, sobele “K” reprezintă doar o mică parte din gama de sobe performante care pot fi achiziționate la costuri mici și comandate de pe-o zi pe alta, direct din stoc, cu livrare gratuită și în maximum 48 de ore de la confirmarea comenzii! Specialiștii sibieni de la PEFOC, propun un spectru și mai larg de servicii și soluții termice: de la șeminee clasice pe lemne, peleți sau pe GPL, sobe rustice sau moderne, căptușite cu șamotă, și până la variante decorative de șeminee electrice, toate acestea sunt pregătite să satisfacă în funcție de preferințe și posibilitățile materiale, nevoile fiecărui client care își dorește confortul total și randamentul termic la superlativ.

(Advertorial)

Etichete

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS