Actualitate

Bistrița găzduiește, în premieră, finala Campionatului Național de Juniori și Tineret la GO

Bistrița găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, în premieră, finala Campionatului Național de Juniori și Tineret la GO, eveniment organizat de Clubul Atsumi Dance. Vor fi prezenți copii din Botoșani, Caracal, Timișoara, Cluj-Napoca, Vatra Dornei, Sânnnicolau Mare, Brașov, respectiv Bistrița.

Concursul va avea loc pe strada General Grigore Bălan, nr. 48, la etajul magazinului alimentar Atlantis.

Potrivit unui anunț al Clubului Atsumi Dance, condus de Darius și Rodica Dobraniș, accesul în sala de competiție a adulților se va face pe bază de certificat verde. Copiii vor fi nevoiți să prezinte un test antigen sau PCR efectuat, după caz, înainte cu 48 sau 72 de ore de ziua de sâmbătă.

Se vor acorda premii în bani pentru primele 3 locuri de la fiecare categorie, plus alte cadouri tuturor sportivilor din partea partenerilor, anunță organizatorii.

Duminică după-amiaza se va organiza o întâlnire cu cei care vor să cunoască acest sport excepțional.

Potrivit Federației Române de GO, ”Go-ul se bazează pe o gândire strategică. A fost inventat în China în urma cu aproximativ 4000 de ani, fiind introdus în Japonia în jurul anului 800, iar în Occident, la sfârșitul secolului al XIX-lea. În Asia în special, Go-ul se bucură de o popularitate foarte mare, iar în Europa și America interesul pentru acest joc este în continuă creștere.

Posibilitățile strategice și tactice ale Go-ului sunt nesfârșite, aducând o provocare și bucurie practicanților de orice nivel.â

Personalitățile jucătorilor apar foarte clar pe tabla de Go. Jocul reflectă abilitatea combatanților de a menține un echilibru între atac și apărare, flexibilitatea răspunsurilor în diferite situații, tempoul, acuratețea analizei și recunoașterea punctelor tari și a slăbiciunilor adversarului.

Go-ul este un joc teritorial. Tabla marcată cu 19 linii orizontale și 19 verticale, poate fi văzută ca un tertoriu ce urmează a fi cucerit de către cei doi combatanți.

Un jucător are un set de piese negre, numite pietre, iar celalalt, piesele albe. Jocul începe cu tabla goală, iar jucătorii mutaăpe rând plasând o piatră pe intersecțiile dintre liniile tablei. După ce au fost plasate pe tabla pietrele, nu mai pot fi mutate. Totuși, ele pot fi încercuite și capturate, caz în care sunt ridicate de pe tabla și păstrate ca prizonieri.

Ca ocupație intelectuală, Go-ul este extrem de provocator: deși regurile sunt foarte simple, încercările de a programa calculatorul să joace Go nu au avut mult succes. Chiar și cele mai bune programe fac greșeli simple. Fiecare partidă își definește rapid un caracter propriu- nu există doua partide identice.

Intuiția, creativitatea, ingeniozitatea, conceperea unui plan amplu și solid, combinat cu capacitatea de a lua decizii rapide- sunt câteva dintre calitățile pe care practicarea Go-ului le antrenează și le dezvoltă. Gândirea tactică și strategică antrenată prin practica îndelungată a Go-ului are aplicabilitate în orice domeniu din viață, gestionând atât relațiile de parteneriat, cât și pe cele concurențiale. Totodată, induce treptat o atitudine corectă și optima de abordare a problemelor și de elaborare a soluțiilor”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS