Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va discuta în şedinţa de miercuri participarea, în calitate de partener, la depunerea proiectului de cooperare internaţională “Via Fabula” (Traseul turistic european al basmelor, poveştilor şi legendelor din regiunile partenere) iniţiat de Consiliul Judeţean Kassel, Germania.
Proiectul are ca obiective generale consolidarea organizaţiilor culturale în conservarea şi promovarea teritoriile şi tradiţiilor lor specifice, în cadrul unei viziuni de dezvoltare regională, precum şi utilizarea basmelor, poveştilor şi legendelor în vederea dezvoltării unui patrimoniu european comun, care să promoveze comunicarea interculturală şi mobilităţile şi să contribuie la o educaţie în spiritul cetăţeniei globale.
”Consider că participarea la acest proiect de cooperare internaţională este un bun prilej de valorificare a patrimoniului spiritual al judeţului nostru reflectat în tezaurul poveştilor, basmelor şi legendelor din regiunea noastră, fiind totodată un bun prilej de a ne face mai bine cunoscuţi în Europa şi de crea atracţii turistice inedite sau mai puţin valorificate până în prezent”, spune preşedintele CJ Radu Moldovan.
Consiliului Judeţean i-ar reveni o parte de cofinanţare de 7.000 de euro, care va fi acoperită în natură, pe întreaga perioadă de doi ani de implementare, prin contravaloarea orelor prestate pentru proiect de către personalul din aparatul de specialitate al CJ şi al instituţiilor culturale din subordine (Centrul Judeţean pentru Cultură, Biblioteca Judeţeană, Complexul Muzeal Judeţean).
Proiectul, care are ca termen de depunere data de 31 ianuarie, ar urma să fie derulat începând cu 1 octombrie 2013, cu participarea următorilor parteneri: Judeţul Kassel reprezentând Deutsche Marchenstrasse – Germania, Firma de consultanţă în proiecte BUPNET, Alden Biesen – Belgia, Centrul Scuola Holden Torino – Italia, Centrul de acţiune şi istorisiri de poveşti din Insula Kea, Asociaţia Teatrală Grodzki – Polonia şi CJ Bistriţa-Năsăud.
Deutsche Marchenstrasse este un celebru traseu turistic în Germania, care leagă locurile unde au poposit Fraţii Grimm, Alden Biesen – un castel din Belgia, iar Insula Kea, situată în Arhipelagul Ciclade din Marea Egee (Grecia), găzduieşte Festivalul basmelor populare.
Bugetul total al proiectului este de 355.701 euro, finanţarea maximă aşteptată de la UE – 248.701 euro, iar cofinanţarea din partea tuturor partenerilor – 107.000 euro.
Printre obiective se numără atragerea de vizitatori prin intermediul unor informaţii comune în cadrul reţelei de rute europene de basmelor, poveştilor şi legendelor, stimularea dialogului intercultural, sprijinirea istorisirii basmelor ca o metodă alternativă şi creativă de promovare a teritoriului şi de conservare a culturii prin instruiri, ateliere de lucru şi evenimente.
Proiectul presupune: crearea unei reţele între parteneri în vederea conectării localităţilor şi organizatorilor de evenimente legate de basme, poveşti şi legende care va continua să existe şi după terminarea finanţării proiectului; crearea unui site web comun, ca o platforme on-line de încărcare materiale şi schimb de informaţii; crearea unei hărţi virtuale a rutei basmelor, poveştilor şi legendelor europene; organizarea unui festival/eveniment central; realizarea unor publicaţii comune (sub formă tipărită, sau on-line) referitoare la rezultatele cercetării întreprinse din fiecare ţară parteneră.
Adaugă comentariu