Actualitate

Bistriţean trimis în judecată de DNA pentru deturnarea fondurilor europene

Administratorul firmei SC Ebi SRL Bistriţa Mihai Samuilă Fucă – Tomescu a fost trimis în judecată de Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) pentru schimbarea, fără respectarea dispoziţiilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene şi înşelăciune, ambele în formă continuată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Samuilă Fucă Tomescu, asociat majoritar şi administrator la SC Ebi SRL Bistriţa, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: schimbare, fără respectarea dispoziţiilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene şi înşelăciune, ambele în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, se arată că în cursul lunii noiembrie 2005, între Ministerul Integrării Europene şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi S.C. EBI S.R.L, firmă reprezentată de Fucă – Tomescu, a fost încheiat contractul de grant pentru punerea în practică a proiectului “Piaţă electronică pentru forţa de muncă în Regiunea de Dezvoltare Nord -Vest”. finanţat din fonduri PHARE. Obiectul proiectului viza creşterea ratei de plasare a persoanelor care nu au loc de muncă, prin consiliere şi îndrumare profesională în vederea obţinerii unui loc de muncă sau pentru începerea unei afaceri şi după caz, instruirea vocaţională în vederea facilitării accesului la locurile de muncă vacante.

”Cu toate acestea, în perioada martie-decembrie 2006, după obţinerea finanţării, inculpatul Fucă – Tomescu Samuilă – Mihai a schimbat destinaţia sumei de 22.800 euro şi a utilizat-o în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a precizat că, având în vedere existenţa unui titlu executoriu emis în vederea recuperării prejudiciului, nu se constituite parte civilă în cauză”, se arată în comunicat.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Bistriţa.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS