Cultură

Bistriţenii au luat startul spre sănătate la Ştrandul Codrişor. Cursa continuă!

Toţi cei care îşi propun să aibă o vacanţă activă, cu distracţie, relaxare şi mişcare în aer liber, vor avea în continuare ocazii să asiste şi să participe la ştrandul municipal la tot felul de activităţi recreative, jocuri şi concursuri cu premii, în cadrul proiectului ”Start spre sănătate!”.

Derularea proiectului „Start spre sănătate!” a continuat în luna iulie, la ştrandul municipal, unde au avut loc o serie de activităţi sportive şi de divertisment menite a promova beneficiile sportului şi ale mişcării în menţinerea unei sănătăţi de fier.

Astfel, cei peste 1.000 de tineri prezenţi sâmbătă la ştrand au putut participa la ateliere şi demonstraţii ale unor sporturi mai puţin cunoscute – aqua zumba, kangoo jumps, spinning etc., jocuri şi concursuri dotate cu premii. Nu au lipsit distracţia şi materialele de informare cu privire la adoptarea unui stil de viaţă sănătos, iar la ştrand a fost prezent şi primarul Ovidiu Creţu.

Nu au fost neglijaţi nici iubitorii ciclismului, aceştia putând participa la un tur organizat special pentru ei. ”Activităţile vor continua în perioada următoare cu jocuri şi concursuri menite a face din vacanţa de vară un prilej de socializare, mişcare şi adoptare a unui stil de viaţă sănătos, activ şi implicat”, spune managerul proiectului, Ramona Maria Pop.

Proiectul „Start spre sănătate” este cofinanţat din bugetul local al Municipiului Bistriţa pe anul 2012.

Totodată, Programul „Vacanţe active” derulat de către Serviciul Educaţie, Turism al Primăriei municipiului Bistriţa a debutat sâmbătă la ştrandul municipal cu multă distracţie, muzică bună, jocuri şi concursuri dotate cu premii.

Astfel, cei peste 1.000 de bistriţeni prezenţi la ştrand au putut participa la concursuri de table, volei, fotbal cu piciorul, demonstraţii sportive, organizate în colaborare cu Clubul Sportiv „Schreiner” – toate acestea pentru a-i atrage pe tineri spre mişcare.

Derulat pentru cel de-al treilea an consecutiv, programul are ca scop oferirea unei alternative sănătoase de petrecere a vacanţei de vară în aer liber, cu mişcare şi distracţie.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS