Actualitate

Bolile de sezon afectează în special copiii și bătrânii. Câți au ajuns în spital

Nu mai puțin de 30 de copii s-au internat în spital cu viroze în ultima săptămână, iar 27 cu pneumonie, în timp ce 10 seniori au ajuns și ei să stea pe patul de spital, cele două categorii fiind cele mai afectate de virușii care circulă în această perioadă. În total, 76 de persoane s-au internat în spitale cu viroze și pneumonie, iar pe la doctori au trecut în total 2445 de oameni.

Gripa sezonieră s-a manifestat la patru persoane din județul nostru. Trei pacienți au reușit să se trateze acasă, iar unul decedat la spital.

Săptămâna trecută, 165 de oameni s-au îmbolnăvit de pneumonie, iar 43 s-au internat, cei mai mulți fiind copii care nu au împlinit un an – 19, și bătrâni peste 65 de ani -10.

Viroze respiratorii în forme mai grave, în sensul că pacienții au ajuns la doctorii de familie sau la spitale, așa încât apar în statistici, au făcut 2276 de persoane, iar 33 s-au internat în spital. Dintre acestea, 15 aveau între 2 și 4 ani.

Dr. Rodica Narcisa Tănăsescu, medic primar medicina de familie, doctor în medicină și vicepreședinte al Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, arată, într-o postare care e diferența între o simplă răceală și gripă.

”Răceala e mai blândă și durează câteva zile, gripa este mai agresivă și poate să ne afecteze mai mult de o săptămână. Simptomele de început, mai exact durerile în gât, tusea sau nasul înfundat nu ne spun, întotdeauna, dacă am răcit sau dacă avem gripă. Dar, dacă nu ne putem da singuri seama, apelăm la un specialist. Răceala înseamnă: dureri de cap și de gât, nas înfundat, tuse, febră mică, iar gripa înseamnă: stare generală modificată, febră mare (39-40 de grade), oboseală, tuse seacă (poate dura până la două luni, dureri musculare acute, frisoane”

Cum tratăm răceala și cum tratăm gripa?

În primul rând, NU cu antibiotice! Sunt boli virale, iar antibioticele nu au efect. Este o greșeală frecventă, care produce până la urmă ineficiența antibioticelor atunci când va fi nevoie de ele (rezistență bacteriană).

Răcelile și gripa se tratează, în general, simptomatic. Rareori, în anumite contexte epidemiologice, medicul va indica tratament antiviral în cazul gripei.

Pentru ambele cazuri este foarte important să bem foarte multe lichide, hidratarea ajută organismul în aceste momente. Când spunem lichide ne referim în principal la apă, unele ceaiuri, supe, dar fără sucuri și băuturi care conțin cofeină. La fel de important este să consumăm alimente bogate în vitamina C, sau vitamina C efervescentă în doză mai mare, și să ne odihnim, pentru că organismul are mare nevoie de repaos în aceste momente.

Pentru răceală, dar și pentru gripă, la îndrumarea specialistului, te poți trata cu produse care te ajută să respiri mai ușor (de exemplu dispozitivele medicale de tip spray nazal, recomandat a fi folosit maximum 5 zile), produse care decongestionează mucoasa nazală şi gâtul, care scad febra. Dacă după câteva zile (7-10) de tratament, simptomele nu se ameliorează, trebuie neapărat să mergeți la medic.

ATENȚIE! Nu luați antibiotice „după ureche” când sunteți răciți sau dacă aveți gripă. Antibioticele se iau când ați contractat o bacterie, iar în cazul răcelii și gripei e vorba de un virus, nu de o bacterie.

Și răceala și gripa, fiind cauzate de viruși, se transmit ușor, așa că e foarte important să îi protejăm pe cei din jur. Cel mai indicat este să nu mergem la serviciu sau la școală, măcar câteva zile, când se instalează simptomele, dacă starea de sănătate este precară. La fel de important este să ne ferim de cei care par “răciți”. Spălarea freceventă pe mâini, spălarea suprafețelor, aerisirea frecventă sunt gesturi simple, care ajută în limitarea răspândirii bolii.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS